Universitatea Ovidius din Constanţa celebrează Noaptea Cercetătorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Universitatea Ovidius din Constanţa celebrează Noaptea Cercetătorilor

Educație 17 Septembrie 2021 / 09:57 700 accesări

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu sucursala Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), organizează vineri, 24 septembrie 2021, de la ora 19:00, pe platforma Webex, podcastul „Despre știință și cultură cu dezinvoltură”, cu ocazia Nopţii Cercetătorilor din România, informează prof. dr. ing. Valentina Pomazan.

Potrivit sursei citate, evenimentul se adresează oamenilor de știință, de cultură, cercetătorilor, inventatorilor și educatorilor din Dobrogea, care alocă timp, pricepere și cunoaștere pentru activități demne de a fi promovate. Astfel, înscrierea persoanelor interesate să participe în cadrul podcastului, se realizează trimițând, până în data de 22.09.2021, la adresa de email:vpomazan@univ-ovidius.ro, date precum: numele, titlul, afilierea, adresa de email și numărul de telefon.

„Evenimentul online va fi un prilej de dialog informal cu oameni de cultură și știință care vor explica ce presupune a face știință, pentru ce merită să ne străduim și să investim în cercetare, educație și tehnologie, și totodată, vom detalia cum construim un viitor din ceea ce înțelegem azi, făcând știință.” a precizat prof. dr. ing. Valentina Pomazan.

Podcastul „Despre știință și cultură cu dezinvoltură” este evenimentul pilot al seriei de acțiuni de tip festival de știință și cultură ce vine ca un răspuns la tendințele noilor paradigme științifice, la realitățile socio-economice și la nevoile reale ale regiunii de Sud-Est, mai ales la realitățile municipiului și județului Constanța.

Această serie este o componentă importantă a proiectului cu titlu generic: „Promovarea și aplicarea extinsă a creativității și inovării, în conformitate cu cerințele și standardele impuse de era digitală, la nivelul județului Constanța”, susținut de un consorțiu format din: Universitatea Ovidius din Constanța; Asociația Generală a Inginerilor din Romania – Sucursala Constanța; Primăria Municipiului Constanța; Consiliul Județean Constanța; Inspectoratul Școlar Județean Constanța; Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța; Universitatea Maritimă din Constanța; Academia Navala „Mircea cel Bătrân” și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1906 secunde