Unul dintre adjuncții SRI, pus pe liber

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Unul dintre adjuncții SRI, pus pe liber

Politică 14 Iunie 2016 / 20:53 701 accesări

Preşedintele Klaus Iohannis l-a eliberat din funcție pe unul dintre adjuncții directorului SRI, Eduard Hellvig. Este vorba despre generalul cu patru stele în rezervă, Dumitru Cocoru, informează Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis semnase, săptămâna trecută, decretul de trecere în rezervă a lui Cocoru, odată cu înaintarea la gradul de general cu patru stele. Dumitru Cocoru (54 de ani) a fost numit adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii la data de 26 ianuarie 2009. În anul 2004 i-a fost acordat gradul de general de brigadă, în anul 2010 a fost înaintat în gradul de general-maior, iar în anul 2014 a fost înaintat în gradul de general-locotenent.

Înainte de a fi numit în conducerea SRI, a fost şeful Institutului pentru Tehnologii Avansate din cadrul Serviciului Român de Informaţii, unde a desfăşurat activităţi în domeniul cercetării şi proiectării. Potrivit CV-ului de pe site-ul SRI, este expert criminalist în domeniul Sisteme de Telecomunicaţii şi a fost acreditat de Ministerul Justiţiei. A participat la misiuni internaţionale, la acţiuni desfăşurate în cooperare cu parteneri străini şi a contribuit la implementarea, la nivelul SRI, a unor „concepte moderne în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologiei comunicaţiilor”. În 1999, a devenit doctor în domeniul Ştiinţe inginereşti la Academia Tehnică Militară, cu teza intitulată „Sisteme adaptive pentru îmbunătăţirea calităţii semnalelor – separarea oarbă a surselor de semnal”. A absolvit Academia Tehnică Militară, specialitatea Radioelectronică de Radiolocaţie, în anul 1983. În prezent, posturile de director adjunct al SRI sunt ocupate de Florian Coldea, George-Viorel Voinescu şi Ion Grosu.



12