Unul dintre cei doi adolescenţi cu arsuri prin electrocutare, după ce au urcat pe vagonul unui tren, a fost vineri transferat cu o aeronavă de la Spitalul Judeţean Constanţa la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pacientul a fost transferat cu o ambulanţă SMURD de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa către Aeroportul Mihail Kogălniceanu, de unde a fost preluat de o aeronavă pentru a fi transportat la Bucureşti.
Doi adolescenţi au suferit arsuri prin electrocutare, în noapte de joi spre vineri, după ce au urcat pe vagonul unui tren, în localitatea Murfatlar, minorii fiind transportaţi la SCJU Constanţa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, Claudia Tatarici, cei doi minori au în jur de 14 ani, unul dintre ei fiind în stare gravă, cu arsuri pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului.