Update! DNA cere instanţei un nou mandat de arestare preventivă pentru Darius Vâlcov

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Update! DNA cere instanţei un nou mandat de arestare preventivă pentru Darius Vâlcov

Politică 07 Aprilie 2015 / 11:47 273 accesări

Procurorii DNA cer instanţei emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pentru Darius Vâlcov, după avizul dat de Senat, fostul ministru fiind acuzat de folosire a informaţiilor obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuşi.  Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că propune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând de marţi 7 aprilie, a senatorului Darius Bogdan Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale. Măsura a fost propusă de procurori după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, cererile de extindere a urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă pentru noile fapte de care este suspectat Darius Vâlcov. Senatorul PSD Darius Vâlcov mai are un mandat de arestare preventivă, din 2 aprilie, emis de instanţa supremă pentru o perioada de 23 de zile, respectiv până în 24 aprilie. Procurorii DNA au cerut instanţei primul mandat de arestare preventivă pentru Darius Vâlcov după ce au început urmărirea penală pe numele lui pentru trafic de influenţă, iar solicitarea a fost avizată de Senat.



12