Uraganul Newton a ajuns în Mexic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Uraganul Newton a ajuns în Mexic

Externe 06 Septembrie 2016 / 15:43 505 accesări

Uraganul Newton a ajuns marţi dimineaţă în Mexic, în apropiere de staţiunea balneară Cabo San Lucas din statul Baja California, a anunţat Centrul american de Supraveghere a Uraganelor (NHC). Newton se afla la 10 kilometri sud de staţiunea balneară grav afectată în 2014 de un alt uragan şi se deplasa spre nord-vest. Uraganul este însoţit de rafale de vânt ce ating 150 km/h. Autorităţile locale din Baja California au declarat stare de urgenţă şi au deschis mai multe adăposturi de urgenţă, ce pot găzdui până la 16.000 de persoane. Toate zborurile în direcţia statului mexican au fost anulate încă de luni seară. Secretarul de stat pentru Turism, Genaro Ruiz, a anunţat că 15.000 de turişti, majoritatea americani, se află în prezent la La Paz, Loreto şi Los Cabos. Newton ar putea provoca inundaţii şi alunecări de teren în opt state mexicane. Peste 3.000 de adăposturi temporare au fost deschise în cele opt state care riscă să fie afectate, putând primi până la 800.000 de oameni.

Săptămâna trecută, cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa în statul Chiapas din sudul Mexicului, în urma precipitaţiilor abundente provocate de Newton. Ploile au avariat peste 70 de locuinţe şi şcoli în statul Guerrero, iar circa 200 de persoane care au fost blocate de creşterea bruscă a apelor au fost evacuate pe cale aeriană la Acapulco. Ploile torenţiale care au afectat regiunea începând de sâmbătă au provocat şi 33 de alunecări de teren. O stradă din centrul Acapulco s-a prăbuşit, provocând rănirea a trei persoane aflate într-o maşină. În septembrie 2014, Los Cabos a fost lovit de uraganul Odile, şase persoane pierzându-și viața. În septembrie 2013, două uragane, Ingrid şi Manuel, au lovit aproape simultan statul Guerrero. 157 de oameni au murit, dintre care circa 50 într-o alunecare de teren în localitatea La Pintada.

Taguri articol


12