Va fi capabilă Rusia să atace NATO de la finalul acestui deceniu?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Va fi capabilă Rusia să atace NATO de la finalul acestui deceniu?

Externe 14 Octombrie 2024 / 19:58 664 accesări

Rusia va fi „probabil” în măsură să atace Alianţa Nord-Atlantică începând de la sfârşitul acestui deceniu, au avertizat luni serviciile secrete germane, avertizând asupra „nivelului fără precedent” al actelor de ingerinţă actuale ale Moscovei, relatează AFP, preluat de Agerpres.

„În termeni umani şi materiali, forţele armate ruse vor fi, probabil, în măsură să efectueze un atac împotriva NATO de la sfârşitul acestui deceniu”, a estimat şeful serviciilor germane de spionaj şi contraspionaj (BND), Bruno Kahl, în cadrul unei şedinţe publice în Camera Deputaţilor.

Potrivit acestuia, „un conflict militar direct cu NATO devine o opţiune pentru Rusia”.

Cele trei servicii de informaţii germane, care au fost audiate, au avertizat toate asupra pericolului crescând, potrivit acestora, reprezentat de activităţile serviciilor secrete ruseşti în ţară.

„Moscova se pregăteşte pentru o nouă escaladare în materie de acţiuni hibride şi secrete”, a apreciat Bruno Kahl.

Cu acte de ingerinţă care au atins un „nivel fără precedent”, Kremlinul vrea să „testeze liniile roşii ale Occidentului”, a indicat directorul serviciilor secrete.

În acelaşi timp, guvernul german a anunţat miercuri măsuri care vizează întărirea controalelor de securitate, în special pe reţelele de socializare, în faţa riscurilor crescute de spionaj în ministere şi de sabotaj al infrastructurilor critice.



Ştiri recomandate

12