Vaccinul antigripal a ajuns la medicii de familie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vaccinul antigripal a ajuns la medicii de familie

Politică 05 Decembrie 2006 / 00:00 631 accesări

Pentru prevenirea unei epidemii de gripă, medicii de familie au început demult vaccinarea antigripală. Din păcate, dozele de vaccin au sosit la Constanţa în tranşe, iar medicii au fost puşi, nu de puţine ori, în situaţia de a decide căruia dintre pacienţi îi va administra o doză. Acest lucru s-a întîmplat pentru că prima tranşă a fost foarte mică, insuficientă pentru vaccinarea bolnavilor cronic, a copiilor şi a celor infectaţi HIV/SIDA. “Am primit cea de a patra tranşă de vaccin antigripal. Pînă acum au fost livrate 57.000 de doze, iar în ianuarie credem că vom primi restul de vaccinuri, pentru a ajunge la 70.000, cît am solicitat pentru judeţul nostru. Luna aceasta am primit unidoze de la Institutul Cantacuzino, dar şi multidoze, acestea fiind vaccinuri franţuzeşti, iar un flacon are zece doze”, a declarat directorul adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică, dr. Tanţa Culeţu. Medicii de familie au intrat, ieri, în posesia vaccinurilor şi susţin că, spre deosebire de celelalte tranşe, cantitatea a fost mai mare. “Dacă pînă acum a trebuit să îi refuz pe pacienţi pentru că nu aveam vaccin, acum trebuie să vaccinez pe cine prind în cabinet, căci oamenii nu mai vin la medic, deoarece s-au învăţat că nu avem antigripal. Am primit 60 de doze în cea de-a patra tranşă, în schimb în prima tranşă au fost doar 18 doze”, a declarat dr. Nicoleta Scurtu, medic de familie.



12