Valeriu Gheorghiță: Ne așteptăm ca la 1 octombrie să ajungem la aproape șapte mii pe zi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Valeriu Gheorghiță: Ne așteptăm ca la 1 octombrie să ajungem la aproape șapte mii pe zi

Social 18 Septembrie 2021 / 11:07 441 accesări

Suntem pe o creștere exponențială. Deja avem peste 700 pacienți la ATI, avem 60 de decese raportate zilnic. Nu ne putem permite să neglijăm implementarea unor măsuri pentru că sunt nepopulare sau pentru că aceste măsuri par a fi discriminatorii. Nu sunt măsuri discriminatorii, sunt măsuri care dau posibilitatea celor care fie vor să se testeze, fie s-au vaccinat sau vor să se vaccineze, fie au trecut prin boală, să-şi continue viața socială, să participe la evenimente, într-un anumit interval în care situația epidemiologică nu este bună. Se aplică în localitățile unde rata de infectare este de peste 3 la mie”, a declarat, vineri seara, coordonatorul campaniei de vaccinare, într-o emisiune la B1 TV.

Suntem la mijlocului lui septembrie și știți că anunțam o predicție pentru 15 septembrie de aproximativ 2.500 de cazuri zilnic, media pe ultimele 7 zile. Iată că am avut 2.700 aproape. Deci mai mult decât predicția noastră, ca medie pe ultimele 7 zile, că au fost vârfuri cu aproape 4.500 de cazuri. S-a reevaluat această predicție pentru următoarele patru săptămâni, până la 15 octombrie, și pot să vă spun că situația e cât se poate de serioasă. Ne așteptăm ca la 1 octombrie să ajungem la un număr mediu de cazuri la 7 zile de aproape 7.000, dar cu vârfuri și de 10.000 pe zi, iar la 15 octombrie am putea să depășim 17.000 pe zi, media la 7 zile, ceea ce înseamnă o situație evident mult mai gravă, vârfuri de 20.000 de cazuri. Cam acestea sunt predicțiile. Importanța vaccinării este cu atât mai mare pentru ca salvează vieți”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.

Reamintim că ieri au fost raportate 4.478 de cazuri noi, din 46.058 de teste (9,72%), iar numărul persoanelor internate la ATI a ajuns la 762. Tot ieri, Guvernul a adoptat măsurile propuse de CNSU referitoare la obligativitatea Certificatului verde Covid în localitățile cu incidența cazurilor Covid între 3 și 6 la mie, pentru accesul în restaurante, cafenele, la evenimente sau competiții sportive.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.236 secunde