Valeriu Gheorghiță: Nu este exclus să asistăm la o redefinire a certificatului digital

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Valeriu Gheorghiță: Nu este exclus să asistăm la o redefinire a certificatului digital

Sănătate 17 Noiembrie 2021 / 09:19 807 accesări

Valeriu Gheorghiță a explicat marți seara,la TVR, de ce certificatul digital de vaccinare este valabil până în iunie 2022 și a precizat că în acest moment nu sunt discuții în România ca doza 3 de vaccin anti-COVID să devină obligatorie.

Șeful campaniei de vaccinare nu a exclus ca în perioada următoare certificatul digital să fie redefinit

"În momentul în care s-a stabilit, la nivelul Comisiei Europene, această valabilitate, s-au luat în calcul două aspecte: care va fi perioada până la care se va întinde această situație pandemică, cu risc crescut de număr de cazuri și impact pe sistemul social, sistemul medical și sistemul economic.

Din acest punct de vedere s-a considerat că o perioadă de un an de zile de când a fost implementat este una rezonabilă. Un alt argument în plus pentru această perioadă de valabilitate a fost estimarea protecției pe care noi o avem după vaccinare - aveam date la 6 luni, la 8 luni, la momentul respectiv și atunci se preconiza protecție care se va menține cel puțin un an de zile.

Faptul că, între timp, vedem că ne confruntăm cu acest val 4 general de varianta Delta, mult mai contagioasă, mult mai transmisibilă, și care generează mai multe cazuri de îmbolnăvire și are și această capacitate de a ocoli parțial răspunsul imun după boală sau după vaccinare, s-a impus efectuarea dozei booster, la minim șase luni de la prima schemă de vaccinare. Vedem că deja Franța a impus obligativitatea, pentru persoanele de peste 65 de ani, de a se efectua această doză booster, care să fie inclusă și în certificatul digital.

Ceea ce mă face să cred cănu este exclus ca în perioada lunilor următoare să asistăm la o redefinire a certificatului digital. Cel puțin pentru anumite categorii - persoane vulnerabile sau persoane la risc mare de expunere, cum e personalul medical - să fie nevoie de includerea unei doze booster(în certificatul de vaccinare, n.red), doză de rapel la minim șase luni",a explicat președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea(CNCAV).



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1335 secunde