Varză la doctoratele româneşti! CNATDCU - înlocuit, autonomie prost înţeleasă şi multă, mult prea multă generozitate...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Varză la doctoratele româneşti! CNATDCU - înlocuit, autonomie prost înţeleasă şi multă, mult prea multă generozitate...

Educație 09 Septembrie 2016 / 17:07 590 accesări

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, spune despre controversata OUG privind doctoratele că aduce în discuție credibilitatea universităților românești, care trebuie să-și asume răspunderea, altfel autonomia lor este grav știrbită, iar scoaterea din ecuație a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) nu are niciun sens, întrucât specialiștii sunt la CNATDCU. De asemenea, ministrul reclamă definiţiile vagi din raport, prevederea potrivit căreia, în cazul în care se găsesc nereguli într-o teză de doctorat, una dintre sancţiuni ar putea fi corectarea acestor nereguli, doctoratul ca o „a doua şansă”, înlocuirea comisiei de etică a universităţii cu cea de etică a şcolii doctorale ş.a.m.d.

Reamintim că în Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor s-a votat, săptămâna aceasta, cu 11 voturi "pentru" şi 7 abţineri, Ordonanţa de Urgenţă nr. 4/2016 prin care se modifică semnificativ modul în care sunt analizate tezele de doctorat suspectate de plagiat, fără a aduce clarificările cerute de preşedintele Klaus Iohannis. Practic, membrii Comisiei au adus un singur amendament care vizează doctoratele care sunt acum în lucru la CNATDCU: „Pentru tezele de doctorat aflate în analiză la CNATDCU şi tezele de doctorat care au fost susţinute, dar nu au fost validate prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice, procedura se va finaliza în conformitate cu legislaţia în vigoare la data susţinerii respectivelor teze de doctorat”. Practic, tezele suspectate ca fiind plagiate ar fi analizate după normele etice care au fost în vigoare la momentul realizării şi susţinerii tezei, nu după normele etice stricte de acum.

Raportul Comisiei de învăţământ urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

„GHILIMELELE NU S-AU INVENTAT DUPĂ DOCTORATELE LUI VICTOR PONTA, GABRIEL OPREA ȘI PETRE TOBĂ”

În ceea ce privește ultimul amendament adus de deputații din Comisia de Învățământ Ordonanței de Urgență (OUG 4/2016), care prevede că doctoratele aflate în lucru la CNATDCU ar trebui evaluate „în conformitate cu legislaţia în vigoare la data susţinerii respectivelor teze de doctorat”, ministrul Educației spune că ghilimelele nu s-au inventat după ce și-au susținut tezele de doctorat Victor Ponta, Gabriel Oprea și Petre Tobă, amendamentul fiind unul vag. „Am spus-o și o repet, ghilimelele nu au fost inventate după anul 2001 sau 2003, adică ideea că ești obligat să menționezi sursele, să-i citezi pe cei pe care-i folosești, atunci când reproduci fragmente din lucrările lor. Este o idee care nu a fost inventată în România după ce și-au susținut doctoratele domnul Ponta, domnul Oprea, domnul Tobă. Dacă nu vrem să vedem lucrurile astea, înseamnă că ne mințim unii pe alții. În primul rând, este un amendament foarte vag, nu spune nimic clar și concret, poate fi interpretat în toate felurile posibile. Ce înseamnă „potrivit legilor de atunci“? Trebuie să știm foarte clar la ce anume se referă legiuitorul când spune „potrivit legilor de atunci”. Sunt zeci și sute de legi pe care le aveam în anul respectiv, la ce anume se referă?”, a pus problema ministrul Mircea Dumitru.

CNATDCU, ÎNLOCUIT DE CONSILIUL NAȚIONAL AL RECTORILOR?

În ce priveşte înlăturarea CNATDCU din schema analizei școlilor doctorale și înlocuirea acestuia cu Consiliul Național al Rectorilor, așa cum se regăsește într-unul din controversatele amendamente aduse prin OUG 2/2016, Dumitru precizează: „Consiliul Național al Rectorilor cu ce organism? Cine anume este specializat să facă această analiză? Ceea ce se urmărește prin asta este să se paseze răspunderea sau să fie preluată răspunderea de la un organism care acum funcționează și care a dat niște rezultate (CNATDCU actual), la anumite instituții care nu au fost constituite, nu au drept finalitate și nu funcționează pentru a rezolva acestei probleme”.

Ministrul se referă la articolul din OUG potrivit căruia „metodologia de evaluare în vederea acreditării, care cuprinde şi standardele de performanţă, se stabileşte de către Consiliul ARACIS, cu avizul Consiliului Naţional al Rectorilor, şi se aprobă prin ordin al ministrului Educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice”.

CE ÎNSEAMNĂ AUTONOMIE UNIVERSITARĂ? ÎN PRIMUL RÂND, MATURITATE...

În ceea ce privește autonomia universitară, Dumitru spune că universitățile trebuie să se maturizeze mai întâi de toate, să fie responsabile și să vegheze asupra eticii universitare. „E adevărat că universitățile ar trebui să se maturizeze, să se dezvolte în așa fel încât să își asume această răspundere, dar întrebarea foarte gravă și dificilă pentru noi astăzi este dacă universitățile din România au capacitatea și doresc realmente să facă o analiză serioasă și profundă a acestor lucruri, iar ultimele evenimente arată că nu putem fi atât de optimiști în legătură cu acest proces. Acum unul-doi ani, insistam asupra nevoii ca universitățile să se pronunțe și cred că este important să insistăm asupra ideii că universitățile trebuie să se maturizeze și să își folosească la maximum prerogativele pe care le au în virtutea autonomiei universitare, dar autonomia universitară trebuie cuplată cu răspundere. Atâta timp cât nu își asumă și răspunderea pentru ceea ce se întâmplă la doctorate sau în cercetarea științifică, lucrările pe care le publică profesorii acestor universități, înseamnă că autonomia încă este grav știrbită”, a mai declarat Dumitru.

PREVEDERI CONTROVERSATE

În rest, textul rămâne nemodificat, deşi OUG a fost retrimisă la analiză tocmai din cauza prevederilor controversate. Spre exemplu, una dintre modificări spune că deţinătorul unui titlu de doctor poate cere retragerea acestuia Ministerului Educaţiei. „Titularul unui titlu ştiinţific de doctor poate solicita, după caz, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori IOSUD care i-a acordat titlul de doctor renunţarea la titlul în cauză. În astfel de cazuri, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori IOSUD emite actul prin care ia act de renunţare la titlu, în termen de 30 de zile de la înregistrarea solicitării”, se arată în OUG. Este vorba de celebra prevedere care a alcătuit ideea unei Ordonanţe de Urgenţă apărute în 2014 (OUG 94/2014), după ce Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale, prin care ar fi putut cere retragerea titlului de doctor, însă acea ordonanţă nu şi-a finalizat parcursul în Parlament şi nu are prevederi metodologice.

CORECTAREA TEZEI, PE POST DE... SANCŢIUNE?

O altă prevedere controversată spune că, în cazul în care se găsesc nereguli într-o teză de doctorat, una dintre sancţiuni ar putea fi corectarea acestor nereguli. „Sancţiunile care se pot aplica personalului didactic şi de cercetare şi personalului didactic şi de cercetare auxiliar de către comisia de etică universitară pentru încălcarea eticii universitare sau pentru abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică, inclusiv pentru diploma de doctorat şi atestatul de abilitare acordate prin ordin al ministrului, sunt (...) retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită”.

DOCTORAT CA ÎN PROGRAMUL „A DOUA ŞANSĂ”?

O altă prevedere spune că: „În cazul atribuirii calificativului „Nesatisfăcător“, comisia de doctorat precizează elementele de conţinut care urmează să fie refăcute sau completate în teza de doctorat şi solicită o nouă susţinere publică. A doua susţinere a tezei are loc în faţa aceleiaşi comisii de doctorat, ca în cazul primei susţineri. În cazul în care şi la a doua susţinere publică se obţine calificativul „Nesatisfăcător“, comisia de doctorat propune Senatului universitar neacordarea titlului de doctor şi exmatricularea studentului doctorand”. Practic este vorba de o a doua şansă oferită celor mai slabe doctorate în faza finală, care în mod normal ar fi fost respinse.

COMISIA DE ETICĂ A UNIVERSITĂŢII, ÎNLOCUITĂ DE COMISIA DE ETICĂ A ŞCOLII DOCTORALE?

De asemenea, mai apare la Instituţiile organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) comisia de etică a şcolii doctorale, în loc de comisia de etică a universităţii, care ar fi verificat în mod normal calitatea tezelor de doctorat. „La nivelul fiecărei IOSUD, Senatul universitar aprobă constituirea unor comisii, cu rol ştiinţific, care să verifice respectarea procedurilor şi a standardelor de calitate şi etică profesională pentru fiecare teză de doctorat. Comisiile prevăzute la alin. (4 1) analizează în ce măsură au fost respectate procedurile şi standardele de calitate şi etică profesională pentru fiecare teză de doctorat în parte şi elaborează un raport pe care îl prezintă Senatului universitar”, se arată în OUG.



12