Vechea faleză a Mangaliei va intra în reabilitare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu ajutorul fondurilor europene

Vechea faleză a Mangaliei va intra în reabilitare

Politică 12 Iunie 2015 / 00:00 1093 accesări

În urmă cu câțiva ani, sudul litoralului arăta astfel: gunoaie, spaţiu verde neamenajat, clădiri abandonate sau aflate într-o stare avansată de degradare şi operatori de turism nepăsători. Aceasta era starea de fapt constatată în staţiunile din sudul litoralului de mii de turiști. Numai că, treptat, lucrurile s-au schimbat. Stațiunile au devenit mai curate, iar investițiile - din ce în ce mai multe. Și asta datorită programelor de dezvoltare locală. După ce, în urmă cu câțiva ani, Primăria Mangalia a mordernizat Portul Turistic, administrația locală va începe, în această vară, refacerea Aleii Teilor, vechea faleză a orașului, care se întinde pe o distanță de 1,5 kilometri. Reabilitarea se va face din fonduri europene, fiind fixat un buget de 34 milioane de lei. ”Fondurile UE vor fi folosite pentru înfiinţarea unei zone de promenadă, crearea unui punct de belvedere, amenajarea mai multor locuri de joacă și a unei fântâni arteziene”, a declarat primarul Cristian Radu. El a adăugat că, tot în perioada următoare, vor începe lucrările de amenajare a unui parc ultramodern, care va avea o suprafață de trei hectare. În acest parc, intitulat ”Evergreen”, Primăria va investi 17 milioane de lei, din fonduri europene. Lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an. ”Parcul va fi înfiinţat pe locul unei foste staţii de betoane care, până acum câţiva ani, era un real pericol pentru locuitorii oraşului. Va cuprinde alei de promenadă, fântână arteziană, piste pentru role, locuri de joacă, un pavilion şi diferite tipuri de plante şi copaci”, a menționat Cristian Radu.



12