Vești bune! Zeci de programe de formare profesională în ianuarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vești bune! Zeci de programe de formare profesională în ianuarie

02 Ianuarie 2017 / 15:06 536 accesări

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) organizează 67 de programe gratuite de formare profesională la nivel național în luna ianuarie 2017, pentru peste 1.300 de persoane.

Potrivit unui comunicat de presă emis de ANOFM, 1.314 persoane vor beneficia, în luna ianuarie 2017, de programe gratuite de formare profesională în întreaga țară. Cele 67 de programe sunt demarate pentru persoanele care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și a Municipiului București.

Județele în care se vor organiza cele mai multe cursuri și în care sunt înregistrate cei mai mulți participanți sunt Brașov (126 de persoane), Mureș (126), Gorj (100), Harghita (88), Galați (84).

"Meseriile cele mai solicitate pentru care se vor organiza programe de formare profesională, în luna ianuarie sunt: lucrător în comerț (179 persoane); bucătar (126 persoane); cameristă (101 persoane); operator introducere, validare și prelucrare date (95 persoane); frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (81 persoane); inspector (referent) resurse umane (48 persoane); instalator instalații tehnico – sanitare și de gaze (43 persoane); coafor (42 persoane); lucrător în creșterea animalelor (42 persoane); lucrător comercial – 34 persoane", se arată în comunicatul de presă.

Persoanele interesate se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința sau pot vizualiza ofertele pe site-ul instituției.



12