Viceprimarul Clujului, audiat două ore de procurori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viceprimarul Clujului, audiat două ore de procurori

10 Octombrie 2016 / 21:12 318 accesări
Horvath Anna

Horvath Anna

Viceprimarul Clujului, Horvath Anna, a ieşit luni seara de la DNA Cluj după două de audieri, şi a plecat acasa, refuzând să spună ce calitate are în dosarul în care este cercetată de procurori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Horvath Anna a ieşit, luni seara, din sediul DNA Cluj după două ore de audieri însoţită de avocatul ei, şi a spus presei doar că nu face declaraţii despre dosar.

"Pentru bunul mers al anchetei, cercetării penale, nu dau declaraţii despre acest dosar. Nu vorbesc nici despre calitatea pe care o am, nici despre măsurile luate. Merg acasă”, a spus aceasta.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, a părăsit, luni seară, sediul Primăriei, şi a plecat la DNA Cluj unde va fi audiată de procurori în dosarul în care este acuzată de nereguli în finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2015.

"Toate finanţările au fost trimise la Bucureşti, au fost făcute conform legii, cu donaţii de la persoane fizice a căror listă este la AEP. Sunt documente publice. Au fost donaţii pentru candidaţi, nu am putut lua împrumut din bancă”, a spus aceasta.

DNA a efectuat, luni, printre altele, percheziții la Primăria Cluj-Napoca, la biroul şi domiciliul viceprimarului Horvath Anna, la Direcţia de Urbanism a Primăriei, la sediul UDMR Cluj, dar și la domiciliile a doi consilieri personali ai viceprimarului.

Taguri articol


12