Viceprim-ministrul Turciei: Parteneriatul strategic dintre România și Turcia funcționează minunat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viceprim-ministrul Turciei: Parteneriatul strategic dintre România și Turcia funcționează minunat

Economie 08 Septembrie 2016 / 22:44 702 accesări
Viceprim-ministrul Turciei, Veysi Kaynak

Viceprim-ministrul Turciei, Veysi Kaynak

Viceprim-ministrul Turciei, Veysi Kaynak, a declarat, joi, la Constanța, că România este un partener și un aliat al țării sale atât în NATO, cât și în procesul Turciei de aderare la Uniunea Europeană, iar parteneriatul dintre cele două state funcționează „minunat”.

Kaynak a vorbit despre reluarea exporturilor de carne dintre România și Turcia, pentru a exemplifica buna colaborare dintre cele două țări.

„Parteneriatul strategic dintre România și Turcia funcționează minunat. Vorbim de un schimb de 10 milioane de dolari între România și Turcia. Ca rezultat al acestei bunei colaborări aș menționa că s-a dat drumul exporturilor de carne între România și Turcia chiar cu câteva zile înainte să vin aici, lucru aflat în discuție de foarte mult timp. În România sunt peste zece mii de firme turcești, iar comunitatea turcă și tătară trăiește în comunitate și în pace cu poporul român”, a spus Veysi Kaynak.

El a menționat colaborarea strânsă pe care cele două state o au în cadrul NATO, în special în zona Mării Negre.

„Colaborarea noastră strânsă din cadrul NATO va continua și ea, de asemenea, iar în ceea ce privește asigurarea securității Mării Negre, Turcia va continua colaborarea cu România în vederea consolidării relației. Colaborarea dintre Turcia, Polonia și România se va dezvolta și în viitor”, a mai spus Kaynak.

Viceprim-ministrul Turciei a vorbit și despre aspirațiile țării sale de integrare în Uniunea Europeană, spunând că UE are nevoie de Turcia, dând exemplul refugiaților sirieni, aflați în număr mare pe teritoriul țării sale.

„Turcia este o țară europeană, chiar dacă va fi sau nu va fi membră a Uniunii Europene. Ea va respecta valorile europene și se va purta precum o țară europeană. Această criză a refugiaților, care este în discuție de aproximativ cinci ani, arată că în mod clar și Uniunea Europeană are nevoie de Turcia. Dacă v-aș menționa faptul că 60 la sută din acești refugiați sirieni sunt, în acest moment, pe teritoriul Turciei, sunt sigur că ați înțelege mai bine afirmația mea anterioară. Turcia este, în acest moment, în primele 20 cele mai dezvoltate state și următorul pas este ca, în 2023, să ajungă în primele cele mai dezvoltate state”, a mai declarat viceprim-ministrul Turciei, Veysi Kaynak.



12