Victor Negrescu, noua propunere a Guvernului demis pentru funcţia de comisar european

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victor Negrescu, noua propunere a Guvernului demis pentru funcţia de comisar european

Politică 29 Octombrie 2019 / 14:16 415 accesări

Viorica Dăncilă confirmă că Victor Negrescu este propunerea Guvernului Dăncilă pentru funcţia de comisar european, scrisoarea către Bruxelles urmând să fie trimisă marţi.

Întrebată marţi, la ieşirea din Primăria Sănduleşti, judeţul Cluj, despre informaţiile potrivit cărora Victor Negrescu ar fi propunerea Guvernului pentru funcţia de comisar european, Viorica Dăncilă a spus: „Da, este o variantă domnul Negrescu, având în vedere experienţa de care se bucură: a fost europarlamentar, a fost ministrul pentru Afaceri Europene, deci îl recomandă experienţa pe care o are pentru funcţia de comisar european”.

„Îl recomandă şi Guvernul Dăncilă printr-o scrisoare către Bruxelles?”, este întrebarea unui ziarist, iar răspunsul Vioricăi Dăncilă a fost: „Îl recomandă şi Guvernul Dăncilă printr-o scrisoare către Bruxelles”.

Dăncilă a spus că scrisoarea va fi trimisă marţi.

„Probabil închei astfel şi acele informaţii apărute în spaţiul public că de fapt e locul păstrat pentru Viorica Dăncilă. Din start am spus că nu îmi abandonez echipa, voi fi alături de colegii mei, sunt preşedintele PSD şi candidatul la prezidenţiale”, a încheiat Dăncilă.

Mandatul actualei Comisii Europene, condusă de Jean-Claude Juncker, este programat să se încheie pe data de de 31 octombrie, însă este probabil ca mandatul acesteia să fie prelungit cu o lună deoarece noua Comisie Europeană este incompletă, comisarii propuşi de Franţa, Ungaria şi România fiind respinşi de Parlamentul European.

Guvernul Viorica Dăncilă l-a desemnat pe Dan Nica pentru postul de comisar european, după respingerea Rovanei Plumb de către Parlamentul UE, însă această propunere nu a fost încă acceptată în mod formal, au notat jurnaliştii de la Politico.



12