Victorie pentru Tomitanii Constanţa, înfrângere pentru CS Năvodari în DNS la rugby

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victorie pentru Tomitanii Constanţa, înfrângere pentru CS Năvodari în DNS la rugby

Sport 15 Aprilie 2018 / 12:45 505 accesări

În etapa a 11-a din Divizia Națională de Seniori la rugby, formaţiile din Constanţa şi Năvodari au evoluat sâmbătă, în deplasare, înregistrând rezultate diferite.

CS Năvodari a jucat pe terenul liderului, SCM Gloria Buzău, şi a cedat cu scorul de 13-39, la pauză 5-12, dar diferenţa de pe tabela de marcaj este prea mare faţă de modul în care s-a desfăşurat partida. Pentru formaţia antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase au punctat Cătălin Nicolae - un eseu şi o transformare şi Ciubotariu - un eseu. În etapa viitoare, programată sâmbătă, 21 aprilie, CS Năvodari va juca pe teren propriu, pe stadionul „Flacăra”, cu Ştiinta Petroşani.

CS Tomitanii Constanţa a învins-o pe RCM Galaţi, cu scorul de 31-26, la pauză 19-12, pentru echipa pregătită de Cristian Cojocaru punctând Cucoş - două eseuri, Sola, Homiuc şi Afloare - câte un eseu şi trei transformări. Sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 10.00, pe stadionul „Mihail Naca” din Constanţa, va avea loc întâlnirea primelor două clasate, CS Tomitanii primind vizita buzoienilor.

În clasament, pe primul loc este SCM Gloria Buzău, cu 45 de puncte, urmată de Tomitanii Constanța, cu 40p, dar un meci mai puțin disputat, şi de CS Năvodari, cu 38p.



12