Viitorul se gândeşte doar la victorie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / CASA Liga 1, etapa a 7-a Viitorul se gândeşte doar la victorie
Sport 24 August 2019 / 16:18 164 accesări 0 comentarii

Gabriel Iancu şi George Ganea speră să înscrie în meciul de duminică

Gabriel  Iancu şi George Ganea speră să înscrie în meciul de duminică

Gabriel Iancu: „E momentul să câştigăm cele trei puncte”

Gabriel  Iancu: „E momentul să câştigăm cele trei puncte”

George Ganea: „Toţi atacanţii ne dorim să marcăm”

George Ganea: „Toţi atacanţii ne dorim să marcăm”

Gheorghe Hagi, manager tehnic Viitorul: „Victoria aduce încredere, bucurie”

Gheorghe Hagi, manager tehnic Viitorul: „Victoria aduce încredere, bucurie”

Etapa a şaptea a Ligii 1 la fotbal programează duminică, 25 august, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport), pe stadionul „Central” din Complexul Sportiv al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu, întâlnirea dintre formaţiile FC Viitorul Constanţa şi FC Voluntari. Jucătorii pregătiţi de Gheorghe Hagi vor să reia seria victoriilor după cele trei remize înregistrate în ultimele trei etape, pornind cu prima şansă în duelul cu Voluntari, care ocupă un loc în partea a doua a clasamentului.

„E momentul să câştigăm cele trei puncte. Vom intra în teren cu gândul acesta şi sperăm să creăm un fotbal foarte bun şi foarte frumos. Importante sunt cele trei puncte. Nu trebuie să-i subestimăm. Au echipă bună, care pasează, cu un antrenor bun. Avem încredere în noi şi sunt sigur că dacă vom produce un fotbal bun vom câştiga meciul. Cu toţii ne simţim OK. Sperăm ca la acest meci să dăm totul pe teren. Îmi doresc să marchez la fiecare meci, să dau pase de gol, important este să câştige echipa, să ne apropiem de primul loc” - Gabriel Iancu.

„Toţi atacanţii ne dorim să marcăm în fiecare meci, să ajutăm echipa să câştige. Vom întâlni o echipă bună, cu un antrenor italian, care se bazează foarte mult pe tactică şi cu jucători foarte buni, de experienţă. Trebuie să ne facem jocul nostru şi să luăm cele trei puncte. Ne dorim mereu să câştigăm. Acum este mai important. Trebuie să ne concentrăm, să dăm totul pe teren. Am avut mai multe ocazii în meciurile trecute, nu am putut să marchez, dar sper să dau în meciurile viitoare din ce în ce mai multe goluri” - George Ganea.

„Meci acasă, importante pentru noi cele trei puncte, victoria, pentru că venim după cele trei meciuri egale. Personal îmi doresc foarte mult să câştig, să luăm cele trei puncte, pentru că victoria aduce încredere, bucurie. Întâlnim o echipă care are un antrenor foarte foarte bun, un lider, un antrenor care a jucat la nivelul cel mai înalt de performanţă ca şi jucător, un antrenor care cunoaşte din Italia şi are multă tactică în el, aşa că sunt sigur că va fi foarte dificil. Dar contez pe echipa mea, să facem un joc foarte bun, jucăm acasă şi cu publicul şi cu tot ce avem să încercăm să luăm cele trei puncte. Să jucăm fotbalul nostru şi să încercăm să ne impunem. Trebuie să menţinem atitudinea, determinarea, spiritul şi cu o mentalitate foarte bună, aceea de învingător” - Gheorghe Hagi, manager tehnic FC Viitorul.

Din formaţia constănţeană vor lipsi în partida de duminică Eric şi Ghiţă, ambii accidentaţi, precum şi De Nooijer, nerefăcut după operaţia de apendicită.

COSMIN MATEI A EFECTUAT VIZITA MEDICALĂ

Gică Hagi a vorbit şi despre sosirea la Viitorul a mijlocaşului Cosmin Matei, jucător lansat în fotbalul mare de FC Farul Constanţa, care a efectuat vizita medicală: „E ca şi făcut. Am luat un jucător valoros, constănţean, care a fost şi căpitan de echipă. Un jucător când a fost tânăr a fost mai capricios, foarte talentat şi acum se pare că are şi vârsta şi momentul şi convingerea lui. Am avut o discuţie cu el şi m-a convins că el doreşte să vină la noi şi este convins că suntem o echipă care putem să îl ajutăm să joace fotbal la nivelul cel mai bun”.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2066 secunde