Viitorul vrea să rămână neînvinsă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / CASA Liga 1, etapa a 8-a

Viitorul vrea să rămână neînvinsă

Sport 31 August 2019 / 12:06 515 accesări

Rivaldinho şi Sebastian Mladen ştiu că partida cu FCSB nu va fi una uşoară

Rivaldinho şi Sebastian Mladen ştiu că partida cu FCSB nu va fi una uşoară

Rivaldinho: „Pentru mine cel mai important este să jucăm bine şi câştige echipa”

Rivaldinho: „Pentru mine cel mai important este să jucăm bine şi câştige echipa”

Sebastian Mladen: „Important este să jucăm bine şi să câştigăm”

Sebastian Mladen: „Important este să jucăm bine şi să câştigăm”

Gheorghe Hagi, manager tehnic Viitorul: „Va fi o luptă pe teren, vrem să câştigăm cele trei puncte”

Gheorghe Hagi, manager tehnic Viitorul: „Va fi o luptă pe teren, vrem să câştigăm cele trei puncte”

Etapa a opta a Ligii 1 la fotbal programează duminică seară, de la ora 21.00 (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport), la Piteşti, întâlnirea dintre ocupanta ultimului loc în clasament, FCSB, şi formaţia de pe locul secund, FC Viitorul Constanţa. Un duel în care jucătorii conduşi de Gheorghe Hagi vor să profite de oboseala acumulată de FCSB după returul cu Vitoria Guimaraes, disputat joi seară, în Portugalia, în play-off-ul UEFA Europa League. În plus, fotbaliştii Viitorului vor să continue seria pozitivă, 12 partide fără înfrângere în întrecerile interne, şi să rămână neînvinşi în actualul campionat.

„O să fie un meci foarte greu, întâlnim o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, chiar dacă trece printr-o perioadă mai grea. O să fie foarte montaţi, au ieşit şi din Europa şi acum sunt concentraţi sută la sută pe campionat. Important este să jucăm bine şi să câştigăm. La fiecare meci mergem cu acelaşi gând, acela de a câştiga. Trebuie să ne facem jocul nostru. Avem un început de sezon foarte bun. Sper ca să menţinem această linie pozitivă ”, - Sebastian Mladen.

„Va fi un meci foarte greu. FCSB este o echipă cu jucători de calitate. Nu e normal să fie pe ultimul loc, dar sunt într-o perioadă grea. Pentru mine cel mai important este să jucăm bine şi câştige echipa. Sunt pregătit sută la sută şi sunt aici să dau totul ca să câştigăm fiecare meci. Va fi un meci echilibrat, şansele sunt împărţite, pentru că ambele echipe au jucători foarte buni. Vom încerca să ieşim cu un rezultat pozitiv”, - Rivaldinho.

„Trebuie să facem un meci foarte bun, pentru a ne întoarce cu un rezultat foarte bun. Noi suntem într-un moment foarte bun, ei, nu prea, dar important este să ştim că vom întâlni o echipă cu un lot valoros, capabil să joace un fotbal foarte bun. Trebuie să facem un meci aşa cum am dăcut la Bucureşti, în ultima întâlnire directă din deplasare. E un meci de campionat, trei puncte, nimic mai mult. Trebuie să ne păstrăm inteligenţa, concentrarea, să progresăm, să câştigăm. Va fi o luptă pe teren, vrem să câştigăm cele trei puncte. Trebuie să jucăm bine, colectiv”, - Gheorghe Hagi, manager tehnic FC Viitorul.

Rezultatele primelor două partide din etapa a opta - Vineri, 30 august:

FC Botoşani - Academica Clinceni 2-2 (Ţigănaşu 4, Ofosu 26 / Buziuc 36, Vojtus 45+2)

FC Voluntari - Universitatea Craiova 1-2 (Ebralidze 16 / Ov. Mihăilă 46, M. Roman II 86)

Programul celorlalte meciuri - Sâmbătă, 31 august:

ora 15.30: Gaz Metan Mediaş - Politehnica Iaşi

ora 21.00: Astra Giurgiu - CFR Cluj

Duminică, 1 septembrie, ora 18.00: FC Hermannstadt - Chindia Târgovişte

Luni, 2 septembrie, ora 21.00: Sepsi Sf. Gheorghe - Dinamo Bucureşti

Partidele vor fi transmise în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport.

Clasament: 1. CFR 17p (golaveraj: 18-5), 2. Craiova 16p (11-7), 3. FC VIITORUL 15p (18-7), 4. Mediaş 15p (14-4), 5. Iaşi 15p (10-4), 6. Botoşani 11p (15-13), 7. Sepsi 9p (6-5), 8. Astra 8p (7-8), 9. Dinamo 6p (9-15), 10. Hermannstadt 6p (9-17), 11. Chindia 5p (9-15), 12. Clinceni 5p (12-19), 13. Voluntari 5p (6-16), 14. FCSB 4p (7-16).

Locurile 1-6 din sezonul regulat al Ligii 1 vor evolua în play-off, iar locurile 7-14 din sezonul regulat vor continua în play-out.

Locul 1 din play-off se va califică în UEFA Champions League, în timp ce locurile 2 și 3 vor merge în UEFA Europa League.

Locul 12 (locul 6 din play-out) va disputa un baraj cu echipa de pe locul 3 din Liga a 2-a.

Locurile 13-14 (locurile 7-8 din play-out) vor retrograda.



12