Vine primăvara pe Marte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vine primăvara pe Marte

Ştiință 06 Aprilie 2016 / 18:51 851 accesări

Camerele foto ale celui mai bătrân rover încă funcțional la suprafața planetei Marte, Opportunity, au suprins o coloană de praf și nisip ridicată de vânt în interiorul craterului Endeavour, conform publicației „Le Figaro“. Roverul Opportunity înfrunta la 31 martie pantele abrupte ale craterului Endeavour, iar cele două camere de navigare ale sale au surprins un fenomen deosebit - un vârtej de praf și nisip ridicat de vânt în craterul cu diametrul de 22 de kilometri. Astfel de fenomene de microtornadă au fost detectate și de sondele aflate pe orbită în jurul Planetei Roșii, dar și de roverul Spirit, însă Opportunity a reușit să surprindă cele mai bune imagini ale unui astfel de vârtej.

Robotul Opportunity, a cărui misiune inițială nu depășea 3 luni, se află pe Marte de peste 12 ani. El a asolizat în Meridiani Planum de pe Marte la 25 ianuarie 2004, la trei săptămâni după ce geamănul său, roverul Spirit, a asolizat pe cealaltă parte a planetei (la 4 ianuarie 2004). Mai mult decât doar un eveniment inedit, astfel de vârtejuri de praf pe Marte semnalează sosirea primăverii pe Planeta Roșie, anotimp care aduce intensificări ale vântului care curăță panourile solare ce asigură energia pentru funcționarea roboților aflați la sol. Până la data de 1 aprilie 2016 (Sol 4332 - sol este o zi marțiană folosită de NASA pentru a indica timpul pentru vehiculele de pe Marte și are durata de 24 de ore și 39 de minute), roverul Opportunity a reușit să adune peste 209.200 de imagini de la suprafața planetei și a traversat peste 42,69 kilometri.



12