Vîntu, adus la Parchetul General

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vîntu, adus la Parchetul General

Eveniment 18 Mai 2011 / 00:00 729 accesări

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi presupusul său complice la şantaj, Ion Ilie Cezar, au fost aduşi, ieri, la Parchetul General, unde li s-a prezentat materialul de urmărire penală în dosarul deschis în urma acuzelor de şantaj şi ameninţare formulate de Sebastian Ghiţă. Potrivit avocaţilor celor doi, procurorii au finalizat ancheta, iar de ieri Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar pot vedea probele strânse împotriva lor. Ion Ilie Cezar, cercetat alături de Sorin Ovidiu Vîntu, ambii fiind acuzaţi că l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă, ar putea fi cercetat în libertate, după ce Judecătoria Buftea a admis cererea de eliberare sub control judiciar, însă hotărârea nu este definitivă. Pe de altă parte, Sorin Ovidiu Vîntu, care a solicitat şi el eliberarea sub control judiciar, a anunţat, luni, în sala de judecată, că renunţă la solicitare, instanţa luând act de poziţia acestuia. Judecătoria Sectorului 5 a decis, la 10 mai, să îşi decline competenţa de soluţionare a cererilor de eliberare sub control judiciar formulate de Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar în favoarea Judecătoriei Buftea, hotărârea fiind definitivă. Astfel, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de procurorul de şedinţă şi a dispus declinarea dosarelor. Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost arestaţi pentru 29 de zile, după ce Tribunalul Bucureşti a admis, pe 29 aprilie, recursul procurorilor împotriva deciziei din 21 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5, care a decis cercetarea celor doi în libertate. Decizia Tribunalului Bucureşti, luată cu majoritate de voturi, a fost definitivă.



12