Viorel Hrebenciuc l-a denunţat pe Mircea Geoană?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mărul discordiei: campania din 2009

Viorel Hrebenciuc l-a denunţat pe Mircea Geoană?

Eveniment 23 Martie 2015 / 00:00 1575 accesări

Motivul pentru care Viorel Hrebenciuc a fost lăsat în arest la domiciliu este dezvăluit de jurnaliştii de la România TV. Potrivit acestora, Hrebenciuc a făcut un denunţ uluitor, spunându-le procurorilor şi judecătorilor că Mircea Geoană ştia cum a fost finanţată campania lui pentru prezidenţiale şi, mai mult, chiar cerea să fie colectaţi bani de la oameni de afaceri, cărora le promitea, în schimb, sprijin după ce avea să ajungă preşedinte. Viorel Hrebenciuc le-a declarat procurorilor de la DNA Braşov, care îl anchetează pentru implicarea în retrocedări ilegale, dar şi judecătorilor care instrumentează dosarul în care oamenii de afaceri Ioan Niculae şi Gheorghe Bunea Stancu sunt judecaţi pentru finanţarea ilegală a campaniei din 2009 că Mircea Geoană ştia foarte bine că o parte din finanţări veneau ilegal de la oameni de afaceri, potrivit sursei citate. Viorel Hrebenciuc a declarat în faţa procurorilor şi a judecătorilor că Mircea Geoană l-a trimis, înaintea alegerilor din 2009, să aibă o discuţie cu Ioan Niculae şi să-l roage să-i finanţeze campania, promiţându-i în schimb că se va bucura de sprijinul său când avea să devină preşedinte, conform aceleiaşi surse. Printre doleanţele lui Niculae ar fi fost atunci să controleze Ministerul Economiei. După declaraţiile lui Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoană ar putea fi cercetat pentru modul în care a fost finanţată campania sa şi pentru folosirea influenţei ca lider de partid pentru a obţine foloase necuvenite. Dacă se va dovedi că spusele lui Hrebenciuc sunt adevărate, Geoană ar risca să aibă soarta lui Adrian Năstase, condamnat la închisoare tocmai pentru asemenea infracţiuni.



12