Viorica Dăncilă - primul mesaj în noul an, în debutul României la șefia Consiliului UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viorica Dăncilă - primul mesaj în noul an, în debutul României la șefia Consiliului UE

Politică 01 Ianuarie 2019 / 12:44 794 accesări

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, marți, un mesaj cu prilejul preluării președinției Consiliului UE, afirmând că dacă 2018 a fost anul României Centenare, 2019 va fi cel al României europene, promotor al coeziunii între statele membre. ”2018 a fost anul României Centenare, 2019 va fi cel al României europene, promotor al coeziunii între statele membre. Este esențial ca în acest moment simbolic pentru destinul european al țării noastre să dovedim încredere, forță și înțelepciune. Începând de astăzi vom prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de șase luni. România va avea șansa, dar și responsabilitatea, de a demonstra și valorifica potențialul și valențele sale europene, în efortul de întărire a ceea ce reprezintă construcția europeană: o Uniune a cetățenilor, a libertăților, a eforturilor și capacităților noastre conjugate”, a declarat Viorica Dăncilă. Ea a precizat că rolul de Președinție a Consiliului Uniunii Europene presupune gestionarea cu imparțialitate și profesionalism a temelor aflate pe agendă.

”De la cele mai simple până la cele mai complexe, aceste teme au implicații în viața de zi cu zi a noastră, a tuturor, și vor contribui la evoluția societății europene. Vorbim despre definirea bugetului Uniunii Europene post-2020, funcționarea Pieței Unice Europene și competitivitatea industriei europene, de impulsionarea digitalizării industriei europene și evoluția inteligenței artificiale, de drepturile sociale, de agenda de securitate internă, lupta împotriva terorismului, de gestionarea provocărilor determinate de migrație, de viitorul Uniunii Europene. O misiune dificilă și, deopotrivă, onorantă, pe care am pregătit-o temeinic la nivelul Guvernului”, a adăugat Dăncilă. A mai afirmat că președinția română a Consiliului UE este un proiect de țară și că este nevoie de unitate.

”Este un proiect de țară, care trebuie să ne unească în jurul unui obiectiv comun și în beneficiul românilor. Sunt om al dialogului și al consensului. Am încredere că împreună, instituții ale statului, forțe politice și societate civilă ne vom coagula forțele și vom participa constructiv pentru un mandat de succes al României. Va fi un moment de maximă vizibilitate, nu doar la nivel instituțional și politic, ci pentru întreaga noastră societate. Avem ocazia să fim văzuți acționând, contribuind activ la luarea deciziilor la nivel european și să arătăm o imagine corectă despre România. Plus valoarea românilor în această mare familie europeană constă inclusiv în spiritul dinamic și profund pro-european, o abordare de care Europa are mare nevoie în această perioadă marcată de incertitudini, dar de o importanță aparte pentru viitorul nostru comun. Este ocazia să arătam, deopotrivă, bogăția culturală și intelectuală a României, a românilor, și modul în care înțelegem cu toții să trăim și să ne dezvoltăm într-o Uniune Europeană a diversității. Am încredere că vom contribui la menținerea unitătii, coeziunii și solidaritătii ca elemente fundamentale la nivel european”, a mai spus Dăncilă.

De asemenea, ea a remintit că motto-ul președinției României este „coeziunea, o valoare comună europeană”.

”Uniunea Europeană poate progresa, în spiritul ideilor fondatoare ale proiectului european, doar menținând coeziunea și depășind decalajele între statele membre, în toate formele lor de manifestare. Acesta este tonul pe care dorim să susținem ritmul intens al lucrărilor Consiliului Uniunii Europene. Ne-am propus ca la predarea mandatului să fim reconfirmați ca o voce puternică, un partener serios, care lasă o bază solidă pentru definirea următorului capitol al construcției europene. Cu aceste gânduri, vă invit să începem cu încredere noul an, conștienți de responsabilitatea și oportunitatea ce ne revin. Să fim uniți, dragi cetățeni români și europeni, să ne bucurăm împreună de tot ce înseamnă apartenența noastră la Uniunea Europeană”, a conchis premierul Viorica Dăncilă.



12