Vom parca sub parcul din fața Teatrului „Oleg Danovski”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Noua faţă a Constanţei

Vom parca sub parcul din fața Teatrului „Oleg Danovski”

Administrație 19 Ianuarie 2016 / 19:20 2738 accesări

În centrul oraşului, sub parcul din zona Teatrului „Oleg Danovski”, va fi amenajată o parcare subterană care va avea între 400 și 700 de locuri

În centrul oraşului, sub parcul din zona Teatrului „Oleg Danovski”, va fi amenajată o parcare subterană care va avea între 400 și 700 de locuri

În zona peninsulară a oraşului, circulația auto va fi interzisă

În zona peninsulară a oraşului, circulația auto va fi interzisă

Constanţa își va schimba radical imaginea în următorii ani. Nu o spunem noi, ci primarul interimar Decebal Făgădău, care a afirmat, marți, că, în exercițiul financiar al Uniunii Europene 2014 - 2020, Primăria va depune mai multe proiecte privind amenajarea de locuri de parcare. „Vorbim atât de parcări supraterane, cât și subterane. Una dintre aceste parcări va fi amenajată în zona centrală a orașului. Concret, în parcul situat între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân, în zona Teatrului “Oleg Danovski”, va fi amenajată o parcare subterană, suficient de mare astfel încât să nu mai vedem, pe o rază de un kilometru, nicio mașină parcată. Asta înseamnă că vom avea o parcare subterană cu un parc deasupra”, a spus Făgădău. El a adăugat că parcarea va avea între 400 și 700 de locuri, dar își dorește să fie extinsă la 1.200 locuri. De altfel, lipsa locurilor de parcare este una dintre cele mai mari probleme cu care s-a confruntat Constanța. Nu este o noutate faptul că, de-a lungul timpului, mulți șoferi s-au plâns că sunt nevoiți să își lase mașinile în locuri nepermise, pentru că sunt insuficiente spații de parcare. Dar dacă ţinem cont de numărul mare de turişti care vin în sezonul estival, este firesc să crească şi numărul de maşini. Pentru a rezolva situația, încă de acum zece ani, Primăria Constanța a amenajat mii de locuri de parcare atât în cartiere, cât și de-a lungul bulevardelor.

CIRCULAȚIE INTERZISĂ În afara locurilor de parcare, administrația constănțeană va trece în anii următori și la resistematizarea circulației din zona centrală. Printre propunerile edilului Decebal Făgădău se numără și interzicerea circulației auto în zona peninsulară a oraşului (cu excepția riveranilor și a mașinilor de aprovizionare), care va deveni eminamente pietonală. De asemenea, Făgădău mai propune să fie interzisă circulația mașinilor și pe strada Ștefan cel Mare, între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân.

Citește și:

Infuzie masivă de locuri de parcare în Mamaia



12