Zece autobuze electrice, achiziţionate cu fonduri UE, au ajuns la Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zece autobuze electrice, achiziţionate cu fonduri UE, au ajuns la Mangalia

Administrație 16 Iulie 2021 / 19:30 888 accesări
Foto: mangalia.ro

Foto: mangalia.ro

Zece autobuze electrice achiziţionate în cadrul unui proiect cu fonduri UE au ajuns, recent, la Mangalia, acestea urmând să deservească transportul public din localitate, potrivit unui comunicat de presă remis vineri, de Primăria Mangalia.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, municipiul Mangalia este prima localitate din judeţul Constanţa şi printre puţinele la nivel naţional, în care transportul în comun se va face cu autobuze electrice.

Autobuzele sunt produse în Turcia, au sisteme electrice marca BMW şi o capacitate totală de 36 de locuri, dintre care 22 pe scaune, patru dintre acestea fiind destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Acestea vor fi scoase pe traseu la începutul anului viitor, după finalizarea depoului şi a staţiilor de încărcare a bateriilor electrice, care vor fi amplasate la capetele de linii.

Autovehiculele sunt acţionate complet electric şi dotate cu echipamente şi sisteme informatice, comunicare şi informare audio-video a pasagerilor.

Momentan, Primăria Mangalia se află în procedură de licitaţie pentru construirea autobazei şi a staţiilor de încărcare, iar după finalizarea tuturor etapelor legale de achiziţie, vor demara lucrările în teren.

În prezent, fiind în perioada de probe, autobuzele au fost garate într-o parcare din vecinătatea Portului Turistic, până la construirea depoului, unde se va face mentenanţa acestora.

În cadrul proiectului, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, vor fi modernizate străzile şi aleile pietonale în deplină siguranţă şi confort, vor fi create piste de biciclete şi noi trasee de transport public, precum şi staţii de autobuz, semnalizate corespunzător atât pe orizontală, cât şi pe verticală, pe traseul mijloacelor de transport în comun.

Noi trasee de circulaţie vor fi create în cartierul de case al oraşului, pe străzile Petre Ispirescu, Horia, Cloşca şi Crişan, 1 Mai, acoperind, astfel, nevoia de deplasare urbană a cetăţenilor care locuiesc în aceste cartiere.



Ştiri recomandate

12