Zeci de descinderi într-un dosar de evaziune fiscală!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de descinderi într-un dosar de evaziune fiscală!

Eveniment 25 Noiembrie 2015 / 17:09 914 accesări

Polițiștii au efectuat miercuri 34 de percheziții în București și în județele Argeş, Vâlcea, Olt, Ilfov şi Iaşi, într-un dosar în care se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani. Ancheta vizează 19 suspecți care au fost săltați de la domicilii și escortați la sediul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Argeș, pentru audieri. Oamenii legii au mai luat din locațiile în care au descins diverse documente și înscrisuri ce vor fi folosite pentru probarea faptelor. "Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2009 - 2011, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin interpunerea în circuitul economic a unor societăţi comerciale de tip fantomă", se arată într-un comunicat de presă remis de Poliţia Română. La acțiunea de miercuri au luat parte ofițeri de investigare a criminalităţii economice din cadrul IPJ Argeş, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Argeş, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Anchetatorii au beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.



12