Zeci de lideri din întreaga lume, la funeraliile lui Shimon Peres

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de lideri din întreaga lume, la funeraliile lui Shimon Peres

Externe 30 Septembrie 2016 / 15:23 268 accesări

Zeci de lideri politici străini, printre care și președintele Klaus Iohannis, au fost prezenţi, vineri, la Ierusalim, la funeraliile fostului premier şi preşedinte israelian Shimon Peres, desfășurate la Cimitirul Muntele Herzl din Ierusalim, relatează agenția germană de știri DPA. Sicriul în care se afla trupul neînsuflețit al lui Peres a fost depus joi în fața clădirii Parlamentului de la Tel Aviv, pentru ca vineri dimineață să fie transportat la Cimitirul Muntele Herzl din Ierusalim. Pe lista Ministerului israelian de Externe cu personalități invitate să participe la ceremonie se numără aproximativ 20 de președinți și 15 miniștri de Externe. Pe lista demnitarilor străini prezenți la înmormântare se numără președintele american, Barack Obama, care conduce o delegație de 33 de oficiali americani, inclusiv secretarul de stat, John Kerry, Nancy Pelosi, liderul democraților din Camera Reprezentanților, și fostul președinte Bill Clinton. La funeralii participă și prințul Charles al Marii Britanii și foștii premieri britanici David Cameron și Tony Blair, președintele francez, Francois Hollande, prim-ministrul italian, Matteo Renzi, prim-ministrul canadian, Justin Trudeau; liderul palestinian, Mahmoud Abbas, dar și Papa Francisc, notează Reuters. Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis miercuri condoleanţe preşedintelui Israelului, Reuven Rivlin, la moartea fostului preşedinte israelian Shimon Peres şi a anunţat că va participa vineri la funeralii.

Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a elogiat pe Shimon Peres, vineri, la funeraliile acestuia, afirmând că ”fostul preşedinte israelian ar spune că poporul evreu nu s-a născut pentru a conduce alt popor”, informează presa israeliană. În opinia lui Barack Obama, ”Shimon Peres a demonstrat că dreptatea şi speranţa sunt esenţa conceptului sionist: O viaţă liberă într-o patrie recâştigată, o viaţă sigură într-o naţiune care se poate apăra singură, o viaţă deplină... Aceasta este viaţa lui Shimon Peres. Acesta este statul Israel. Aceasta este istoria poporului evreu în ultimul secol. A fost posibil prin generaţia părinţilor fondatori, printre care se numără Shimon Peres”. După ce a enumerat contribuţiile lui Shimon Peres la construirea industriei militare israeliene şi succesele îndrăzneţe pe plan militar şi diplomatic, Obama a adus un omagiu viziunilor lui Peres despre viitor: ”A vrut o viaţă mai bună pentru oameni, nu doar aici, ci în întreaga lume. Contribuţia sa la dezvoltarea acestei naţiuni a fost fundamentală. Pentru generaţia mai tânără, Shimon probabil va fi păstrat în memorie pentru procesul de pace care nu a fost finalizat niciodată. Ideea sa despre pace nu a fost niciodată naivă... A înţeles că este vorba de o regiune măcinată de războaie, în care foarte frecvent tinerii arabi sunt învăţaţi să urască Israelul. A înţeles cât de greu de dobândit ar fi pacea. Nu cred că a fost naiv. A înţeles prin experienţe dure că adevărata securitate se realizează prin pacea cu vecinii... Poporul evreu nu s-a născut pentru a conduce alt popor, ar spune Shimon Peres. El ar spune: suntem împotriva sclavilor şi stăpânilor”, a insistat liderul de la Casa Albă.

Shimon Peres, premier și ulterior preşedinte al Israelului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a decedat miercuri, la vârsta de 93 de ani, la Tel Aviv, după ce în urmă cu două săptămâni a suferit un accident vascular major. Peres a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1994, împreună cu fostul premier israelian Yitzhak Rabin şi cu fostul lider palestinian Yasser Arafat, pentru eforturile comune de pace.

Taguri articol
Shimon PeresNobelPaceFuneraliiCimitirDecesIsrael


12
Pagina a fost generata in 0.4044 secunde