Zeci de mii de pasageri blocaţi în aeroporturi din cauza grevei piloţilor companiei SAS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de mii de pasageri blocaţi în aeroporturi din cauza grevei piloţilor companiei SAS

12 Iunie 2016 / 08:34 255 accesări

Circa 20.000 de pasageri erau blocați sâmbătă în aeroporturi în a doua zi a grevei piloților suedezi ai companiei scandinave SAS, care a antrenat anularea a 159 de zboruri, iar alte 220 de zboruri prevăzute pentru duminică au fost de asemenea anulate, a anunțat compania.

Aproximativ 26.000 de pasageri vor fi afectați de această anulare a zborurilor duminică, relevă AFP.

"Am făcut tot ce era în puterea noastră pentru a împiedica o grevă, dar, din nefericire, nu am fost în măsură să ajungem la un acord", a declarat purtătoarea de cuvânt a SAS, Karin Nyman, într-un comunicat.

"Prioritatea noastră acum este să ne ocupăm de clienții noștri și lucrăm la a face tot ce putem pentru a-i ajuta pe pasagerii afectați" de grevă, a adăugat aceasta.

Zborurile operate de piloții danezi și norvegieni continuă normal, a precizat aceeași purtătoare de cuvânt.

După luni de negocieri, sindicatul SPF al piloților suedezi a respins propunerea mediatorilor în favoarea unei creșteri salariale de 2,2% în timp ce piloții solicitau o majorare de 3,5%.

Conducerea a informat că majoritatea exigenților piloților, referitoare și la contractele de muncă oferind o mai mare securitate, ar antrena o creștere cu 10% a costurilor.

Greva intervine într-un sezon de vârf pentru activitatea companiei și a afectat în special zborurile charter.

Piloții suedezi și-au început mișcarea de protest vineri la ora 16:00 GMT. Pentru moment nu a fost comunicată nicio dată pentru reluarea negocierilor.

Taguri articol


12