Zeci de turiști sunt blocați la Bâlea Lac după ce telecabina s-a defectat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de turiști sunt blocați la Bâlea Lac după ce telecabina s-a defectat

20 Ianuarie 2016 / 09:01 1637 accesări

Cei 70 de turiști, din care 45 de copii, care au rămas blocați marți, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgărașului, din cauză că s-a blocat telecabina și nu au cum coborî, au fost cazați la două cabane și li s-a asigurat gratis și o masă caldă, a precizat Lidia Bădilă, purtătoarea de cuvânt a societății care administrează telecabina.

Potrivit acesteia, telecabina de la Bâlea s-a defectat marți, la ora 13,00. Nemulțumiți că nu pot coborî de la Bâlea Lac, o parte din turiștii blocați sus pe munte au sunat la 112, cerând ajutorul salvamontiștilor, deși nu este nimeni rănit și nu există nicio urgență medicală, care să necesite transportul vreunui turist de către salvamontiști.

În prezent, turiștii de la Bâlea Lac sunt în siguranță, în cabane. Tot la Bâlea Lac, dar în Hotelul de Gheață și în iglu-uri se mai află 31 de turiști britanici, veniți special să trăiască o senzație de neuitat, cazându-se nu în cabanele călduroase, ci la minus câteva grade, în paturi de gheață.

Șeful Salvamont Sibiu, Adrian David, a explicat că patrula Salvamont de la Bâlea Lac se află în apropierea telecabinei, dar nu este nevoie de ajutorul salvamontiștilor.

Telecabina de la Bâlea este singurul mijloc de transport în această perioadă, care face legătura pe cablu, pe o distanță de 3.700 de metri, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în condițiile în care Transfăgărășanul este închis din cauza zăpezii foarte mari și a riscului de avalanșe.

ISU va solicita MAI ca un elicopter să ajungă la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, să-i evacueze pe cei 70 de turiști, blocați acolo de marți, după ce telecabina s-a stricat, a precizat, miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Bianca Sabău.

UPDATE:

Primul elicopter a aterizat, miercuri, la Bâlea Lac, în apropierea cabanelor și a telecabinei, pentru evacuarea turiștilor rămași blocați în zonă de marți.

Taguri articol


12