Zelenski și șeful ONU cer demilitarizarea imediată a centralei nucleare Zaporojie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zelenski și șeful ONU cer demilitarizarea imediată a centralei nucleare Zaporojie

Externe 19 August 2022 / 09:08 1697 accesări
Foto: unsplash.com. Cernobîl

Foto: unsplash.com. Cernobîl

Ședința lui Volodimir Zelenski cu Recep Erdogan, președintele Turciei, și cu Antonio Guterres, Directorul General al ONU, a avut loc în orașul Liov din vestul Ucrainei.

Președintele ucrainean a afirmat, la conferința de presă, că au fost stabiliți parametrii unei posibile misiuni a Agenției Internaționale de Energie Atomică (AIEA) la centrala Zaporojie, în prezent controlată de ruși. Zelenski a cerut Rusia să-și retragă imediat trupele și să oprească bombardamentele asupra uzinei, iar ONU să garanteze securitatea.

Recep Erdogan a insistat că “omenirea nu vrea alt Cernobîl”, cu referire la riscurile unui posibil accident nuclear, din cauza confruntărilor militare din zonă. Conform liderului turc, au fost discutate și modalități de a pune capăt războiului, posibile schimburi de prizonieri și respectarea acordurilor pentru exportul de cereale ucrainene.

La rândul său, Antonio Guterres a avertizat că avarierea uzinei ar putea fi catalogată drept “sinucidere”. S-a declarat foarte îngrijorat de situație și a cerut demilitarizarea complexului nuclear. Însă această ultimă propunere a fost respinsă de ministerul rus al Apărării, cu argumentul că o retragere a personalului militar ar face Zaporojie “mult mai vulnerabilă”.

Sursă: Biziday



Ştiri recomandate

12