Zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor?

Social 13 Noiembrie 2013 / 00:00 613 accesări

Părinţii ar putea beneficia de o zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor minori, potrivit deciziei luate, ieri, de membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, care au adoptat un raport favorabil la o iniţiativă legislativă propusă de mai mulţi parlamentari USL. Propunerea legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului îi are ca iniţiatori, printre alţii, pe Ecaterina Andronescu, Elena Federovici, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Darius Vâlcov, Rovana Plumb şi Rodica Nassar. Iniţiatorii propun ca această zi să fie rezervată verificării periodice a stării de sănătate a copiilor. Potrivit proiectului, ziua liberă ar urma să se acorde la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezultă controlul medical efectuat. Iniţiativa legislativă mai stabileşte ca indemnizaţia pentru ziua liberă să se plătească din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi să fie egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare. Iniţiatorii mai doresc ca familiile care au trei sau mai mulţi copii să beneficieze de două zile lucrătoare libere pe an pentru verificarea sănătăţii copiilor. Proiectul va fi dezbătut de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.



12