Ziua Mondială de luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ziua Mondială de luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale Tinerii, primii afectaţi pe termen lung de această boală! Poate fi mortală!
Sănătate 16 Mai 2019 / 16:16 237 accesări 0 comentarii

Hipertensiunea arterială este principala cauză de deces prin boală cardiovasculară, pentru că principala complicaţie este accidentul vascular, iar tinerii sunt primii afectaţi şi pe termen lung, a declarat pentru agerpres.ro, col. doctor Alice Munteanu de la Spitalul Militar Central "Dr. Carol Davila", care, sub egida Societăţii Române de Hipertensiune Arterială, marchează Ziua Mondială de luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale (17 mai) printr-o campanie de informare şi educare medicală.

Scopul campaniei este de conştientizare a importanţei măsurării tensiunii arteriale şi promovarea monitorizării, corecte şi constante, a acesteia. Campania va avea loc în zilele de 15 şi 16 mai, în Ambulatoriul integrat al SUUMC, în intervalul orar 8,00 - 11.00. "În mod gratuit, oricine se alătură acestei campanii beneficiază atât de servicii medicale de măsurare a tensiunii, pulsoximetrie şi EKG, cât şi de consultaţii oferite de echipa noastră specializată, însoţite de recomandări privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi a unei diete echilibrate", se arată pe pagina de Facebook a spitalului.

Colonel medic dr. Alice Munteanu, coordonator al "Campaniei Iubeşte-ţi inima", susţine că pacientul care are hipertensiune arterială are un risc mai mare de a face un accident vascular. "Pacientul care are hipertensiune arterială are de patru ori risc mai mare de a face un accident vascular şi e foarte greu de diagnosticat, pacienţii sunt asimptomatici, depistăm valoarea mai mare a tensiunii cu diferite ocazii, prin controale periodice. Unul din trei oameni ai lumii are hipertensiune, din păcate doar unul din trei este diagnosticat şi unul din trei este şi controlat, asta înseamnă că mai mult de 60%, conform unor studii, din pacienţi sunt controlaţi. În România, un studiu a dovedit faptul că pentru un control riguros al tensiunii trebuie să avem practic mai mult de două medicamente", a declarat medicul Alice Munteanu.

Ea a explicat că hipertensiunea arterială înseamnă o creştere a valorii tensiunii sistolice peste 140, respectiv a tensiunii diastolice peste 90. "Trebuie să conştientizăm în special populaţia tânără, să facem o profilaxie pentru a determina şi a depista această boală foarte devreme. Pentru că tinerii sunt primii afectaţi şi pe termen lung, prognosticul lor este nefavorabil în ceea ce priveşte complicaţia acestei boli - infarct miocardic, accident vascular, accidente oculare, (...) o boală renală. Depistăm că au insuficienţă renală şi cauza este hipertensiunea", a spus medicul.

În ceea ce priveşte profilaxia, medicul a precizat că este foarte important controlul tensiunii. "Dacă avem o tensiune sub 120 cu 80 nu trebuie să ne mai luăm tensiunea un an de zile, însă dacă avem 140 o dată ne gândim că ar trebui să facem ceva măcar din punct de vedere igieno-dietetic, adică să schimbăm stilul de viaţă, în ceea ce priveşte alimentaţia, interzicerea fumatului, a consumului de sare. Populaţia să fie încurajată să facă sport, să meargă pe jos, dar şi pentru controlul periodic o dată pe an după 40 de ani, măsurarea tensiunii, respectiv o electrocardiogramă. Repercursiunile acestei boli sunt practic ascunse. De aceea spunem noi că avem o afectare de organ sub clinică, adică nu se manifestă, dar de fapt şi de drept această boală afectează cordul, ochiul, creierul şi pacienţii noştri vin cu complicaţii", a punctat Alice Munteanu.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1957 secunde