Ziua Scafandrilor Militari și Ziua Scafandrului Român

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
15 Noiembrie Ziua Scafandrilor Militari și Ziua Scafandrului Român
Social 13 Noiembrie 2019 / 19:49 872 accesări 0 comentarii

PESTE 50 DE ANI DE ACTIVITATE LA CONSTANȚA

Centrul 39 Scafandri aniversează vineri, 15 noiembrie, Ziua Scafandrilor Militari și Ziua Scafandrului Român, precum și peste jumătate de secol de activitate, timp în care au fost formați 3.000 de scafandri militari și civili. Potrivit atestării din anul 2016 a Serviciului Istoric al Armatei, instituția din Constanța reprezintă continuatoarea tradițiilor militare ale Grupului 279 Scafandri înființat pe 15 noiembrie 1967 și a funcționat, în Mangalia, până la 1 octombrie 1976, moment în care a fost transformat în Grup Scafandri de Luptă, iar tehnica și efectivele acestuia au intrat în subordinea Centrului de Scafandri.

RECORDURI ALE SCAFANDRERIEI ROMÂNEȘTI

Odată cu perfecționarea militarilor și specialiștilor Centrului de Scafandri, au început să apară și recordurile scafandreriei românești. În august 1978, scafandrii militari au atins pentru prima dată adâncimea de 100 de metri, iar în luna decembrie a aceluiași an a fost executată prima scufundare în saturație cu scafandri români, cu un nivel al adâncimii de 202 metri. Ziua de 21 iunie 1983 a adus în istoria scafandreriei românești un nou record național, prin realizarea scufundării în saturație „Pontus III”, la 450 de metri adâncime. Însă, cel mai mare record național a fost atins tot în Laboratorul Hiperbar, inima Centrului de Scafandri, în perioada 25 septembrie - 9 octombrie 1984, atunci când a fost îndeplinit pragul de 500 de metri.

ORGAN UNIC DE BREVETARE

În anul 1993, Centrul 39 Scafandri a fost autorizat ca organ unic de brevetare, pregătire și perfecționare a scafandrilor profesioniști din țară, iar un an mai târziu, după ce și-a restructurat și diversificat activitățile (lucrări subacvatice, atestări pentru personal medical de specialitate, cercetare științifică în domeniul tehnicii de lucru sub apă), instituția a devenit Brigada de Submarine și Scafandri. În urma reorganizării, în subordinea unității militare se aflau o unitate de scafandri de mare adâncime (înzestrată cu navale „Emil Racoviță” și „Grigore Antipa”, dotate cu echipamente de scufundare și lucru până la adâncimi de 120 de metri, respectiv 250 de metri), o unitate de scafandri de luptă și submarinul „Delfinul”, iar în Comandamentul brigăzii a funcționat o Școală de scafandri și Laboratorul Hiperbar. În anul 1998, s-a revenit la titulatura de „Centrul 39 Scafandri”, modificare ce este păstrată și în prezent.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1988 secunde