Zonă nou identificată în incidenţa HIV/SIDA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi, Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA Pe lângă Bucureşti şi Constanţa

Zonă nou identificată în incidenţa HIV/SIDA

Sănătate 01 Decembrie 2014 / 00:00 1733 accesări

Bacău este o zonă nou identificată în incidenţa HIV/SIDA, pe lângă Bucureşti şi Constanţa, iar judeţele din vestul ţării, care nu aveau cazuri, au început să înregistreze persoane purtătoare, a declarat, recent, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase ”Matei Balş”, prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel. ”Relevanţa acestor informaţii este că aceste zone sunt monitorizate foarte atent, fiind păstrat trendul iniţial în cazurile pacienţilor infectaţi cu HIV/SIDA, fiind înregistrată o foarte mică scădere a acestora. Astfel de zone sunt Bacău, Bucureşti şi Constanţa”, a declarat profesorul, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva HIV/SIDA, marcată astăzi în întreaga lume. Potrivit prof. dr. Streinu Cercel, în această categorie s-a remarcat aparţia cazurilor de infecţii cu HIV/SIDA la persoanele care se droghează folosind seringa, dar şi la bărbaţi infectaţi după ce fac sex cu alţi bărbaţi. Managerul a precizat că 72% dintre cazurile infectate cu HIV/SIDA sunt persoane de sex masculin, în timp ce 28% sunt persoane de sex feminin. De asemenea, în 2014 au fost identificate 114 persoane infectate de la seringi folosite pentru a-şi injecta droguri, dar şi 83 de bărbaţi infectaţi în urma sexului neprotejat cu alţi bărbaţi. Profesorul a mai spus că în judeţele din vestul ţării, care iniţial nu aveau cazuri de HIV/SIDA, au început să se înregistreze persoane purtătoare ale virusului. ”Până nu demult, Clujul nu avea cazuri, dar au început să înregistreze, în timp ce în Bucureşti şi Constanţa se păstrează aglomerările de cazuri. Deja se prefigurează pe harta României nişte circuite pe care noi trebuie să le avem în vedere atunci când vorbim de profilaxia bolii. Sunt încă foarte multe judeţe care nu au probleme”, a precizat prof. dr. Streinu Cercel. Potrivit managerului, 32% dintre cazurile de HIV/SIDA sunt reprezentate de persoane cu vârsta cuprinsă între 25 şi 29 de ani, 4%, de cei cu vârsta între 15 şi 19 ani şi alte 15 procente, de pacienţi cu vârsta între 20 şi 24 de ani.

Incidenţa celor care se droghează cu heroină sau etnobotanice este de 59% din totalul cazurilor pacienţilor purtători de HIV. ”Dintre cei care se droghează, avem 19% care consumă etnobotanice, şi acest lucru este deosebit de grav, pentru că, pe de-o parte, acestea omoară foarte repede şi, pe de altă parte, substituţia cu metadonă nu funcţionează la aceste persoane”, a spus profesorul. Managerul a arătat că, dintre persoanele purtătoare ale virusului HIV, peste 80% nu au tuberculoză, 81% fiind însă infectaţi cu virusul hepatitei C. În alte 11% dintre cazuri, persoanele infectate au şi boli cu transmitere sexuală. În ceea ce priveşte provocările întâlnite în terapia pacienţilor infectaţi cu virusul HIV, profesorul a menționat că s-a observat fenomenul de oboseală terapeutică, respectiv refuzul pacienţilor de a mai înghiţi zilnic medicamentaţia. În acest sens, au fost organizate întâlniri repetate între medici şi pacienţi, în care acestora le-a fost explicată necesitatea continuării tratamentului, astfel încât să nu se dea şansa virusului să se manifeste.

Taguri articol


12