Bărbatul care ar fi accidentat mortal doi copii a fost adus în ţară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bărbatul care ar fi accidentat mortal doi copii a fost adus în ţară

05 Octombrie 2016 / 08:49 432 accesări
Ivanciu Corcioveiu

Ivanciu Corcioveiu

Bărbatul care la data de 6 septembrie ar fi accidentat mortal doi copii în Galaţi şi a fugit din ţară a fost adus în România, sub escortă, acesta fiind arestat preventiv pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, a fost adus din Italia, acolo unde s-a ascuns după producerea accidentului. După ce a fost identificat, instanţa a emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui, fiind dat în urmărire. Acesta a fost introdus într-un centru de reţinere şi arestare preventivă al Poliţiei Române.

"La data de 6 septembrie, cel în cauză, deși nu deținea permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule, a condus un vehicul, pierzând controlul acestuia, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum și ar fi accidentat mortal doi minori", precizează Poliţia Română.

Accidentul s-a produs în localitatea Folteşti, din judeţul Galaţi. Cei doi copii aveau 8 şi 9 ani.

Taguri articol


12