Cinci companii aeriene vor plăti compensații pasagerilor pentru întârzieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cinci companii aeriene vor plăti compensații pasagerilor pentru întârzieri

Externe 25 Februarie 2017 / 16:34 430 accesări

Companiile aviatice American Airlines, Etihad, Emirates, Singapore Airlines și Turkish Airlines se vor supune reglementărilor europene și vor plăti compensații pasagerilor pentru întârzieri, scrie BBC. Cele cinci companii aeriene au transmis Autorității Civile de Aviație că nu plătesc compensații când întârzierile curselor duc la pierderea altor zboruri de către pasageri, dar compensațiile sunt realizate dacă pasagerii ajung în destinația finală cu peste trei ore întârziere. Companiile aeriene trebuie să se supună reglementărilor impuse de Uniunea Europeană (UE), în 2004, care vizează compensații care trebuie plătite în funcție de tipul de întârziere. Legea a fost clarificată în favoare pasagerilor prin deciziile Curții de Justiție Europene și Curții de Apel din Marea Britanie, în 2014.

Totuși, în fiecare an, pasagerii sunt nevoiți să dea în judecată sau să amenințe că dau în judecată compania pentru compensații. Spre exemplu, Emirates este implicat într-un caz la Curtea de Apel după ce a refuzat să plătească unor pasageri compensații pentru întârzierea zborurilor. În prezent, regula compensațiilor pentru întârzieri, care ar trebui să fie cauzate de compania aeriană, acoperă cursele care pleacă de pe aeroporturile Uniunii Europene și sunt operate de orice companie și zborurile care ajung pe aeroporturile din UE și sunt operate de o companie din UE. Întârzierile de peste trei ore la cursele scurte sunt compensate cu 250 de euro. Întârzierile de peste trei ore la cursele medii sunt compensate cu 400 de euro. Întârzierile între trei și patru ore la cursele lungi sunt compensate cu 400 de euro, iar zborurile de lungă durată care au întârzieri de peste patru ore vor fi compensate cu 300 de euro sau cu 600 de euro, pentru cele de peste patru ore.

Autoritatea Civilă de Aviație susține că Emirates este compania care a primit cele mai multe plângeri pentru neplata compensațiilor. În cazul în care o compania refuză să se supună reglementatorilor, compania ar putea fi amendată în situația în care cazul ajunge în instanță.



12
Pagina a fost generata in 0.1851 secunde