GRAV! Au încălcat legislația sanitar-veterinară!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

GRAV! Au încălcat legislația sanitar-veterinară!

Social 23 Aprilie 2018 / 17:46 579 accesări

Acţiunile de supraveghere şi control desfăşurate de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa în perioada 16 - 20 aprilie, s-au materializat prin verificări la 138 de obiective: unități procesare carne, unitate carne preparată, unități procesare lapte, unitate produse proaspete din pescuit, cantină, măcelărie, carmangerii, depozite alimentare, super/hipermarket-uri, magazine alimentare, laboratoare cofetărie/patiserie, 1 unitate de fabricare pâine și specialități de panificație etc. În urma controalelor s-au constatat neconformităţi cu privire la comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.200 de lei.

Au fost confiscate şi retrase de la vânzare următoarele produse alimentare: carne şi produse din carne - 5.482 kg, peşte şi produse din peşte - 1.598 kg, lapte şi produse lactate - 2.195 kg, ouă - 46 kg. Valoarea acestora este în cuantum de 108.430 lei. Produsele confiscate au fost dirijate către unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi distruse prin incinerare, potrivit DSVSA Constanța. DSVSA nu a dat publicității numele unităților prinse cu nereguli, potrivit regulamentului intern. Acțiunile de inspecție și control continuă.



12