„În străinătate, Enescu scoală orice sală în picioare“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pianista Raluca Știrbăț:

„În străinătate, Enescu scoală orice sală în picioare“

Cultură 18 Octombrie 2016 / 17:15 913 accesări

Raluca Știrbăț

Raluca Știrbăț

Pianista Raluca Știrbăț, pe care constănțenii au putut-o asculta, în septembrie, în cadrul recitalului „Oamenii Timpului” de la Muzeul de Artă, este una dintre ambasadoarele muzicii lui George Enescu în țară, dar și peste hotare. Este președinte al Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, dar și iniţiatoare a campaniei de salvare a casei de la Mihăileni a marelui compozitor, pe care și-a propus să o repună acolo unde îi e locul pe „harta culturală, istorică și muzicală românească”. Într-un interviu acordat cotidianului „Telegraf”, pianista a vorbit, printre altele, despre casa de la Mihăileni, dar și despre modul în care este abordată și percepută muzica lui Enescu în țară, dar și în străinătate.

Reporter (R.): Cum l-ați „cunoscut” pe Enescu?

Raluca Știrbăț (R.Ș.): Prima piesă de Enescu, „Bourrée”, opus 10, am interpretat-o la vârsta de 10-11 ani, pentru concursul „Lira de aur”. Era acea piesă românească impusă, care astăzi s-a scos din programele de concurs, ceea ce este mare păcat. După care am început singură și treptat descoperirea lui Enescu, după ani de studii și aprofundare. Cred că așa ar trebui să facă orice muzician.

R.: Ați afirmat că „biografia lui Enescu trebuie neapărat și urgent rescrisă”. V-ați gândit să o scrieți dvs?

R.Ș.: O monografie enesciană așa cum a fost ea scrisă în forma din 1971, coordonată de Mircea Voicana, este o lucrare extrordinară, de cca. 1.000 de pagini, în două volume, o lucrare monumentală, la care au lucrat personalități din muzicologia românească. O asemenea monografie ar trebui să fie rodul muncii unei echipe. Eu am să încerc să scriu ceea ce ține de creația pentru pian, de anumite amănunte biografice sau perioade din viața lui Enescu, care sunt prea puțin cunoscute.

R.: Cum ați descoperit casa de la Mihăileni?

R.Ș.: Pur și simplu citind. Cuvântul corect ar fi „redescoperit“, deoarece casa era acolo dintotdeana. Există o corespondență foarte bogată, păstrată la Muzeul „Enescu”, la Biblioteca Academiei Române. Ea este menționată în mai multe cărți, cu fotografii. A intrat, repet, într-un con de penumbră.

R: Care ar fi motivul?

R.Ș.: Principalele cauze ar fi: divorțul părinților și originea nesănătoasă a familiei Cosmovici, familia mamei. Despre lucrurile acestea, până în 1989, nu s-a vorbit. Au fost trecute sub tăcere. Există articole chiar din timpul vieții compozitorului unde Mihăilenii sunt foarte detaliat menționați și descriși.

R.: Din acest motiv ați vrut să repuneți pe harta culturală a țării casa de la Mihăileni?

R.Ș.: Da, pentru că i s-a negat valoarea memorialistică și chiar arhitecturală. O personalitate precum arhitectul Șerban Sturdza a început să pună în valoare niște elemente cu totul deosebite ale acestei case, care nu este o casă simplă, țărănească, ci construită după niște trasee regulatoare, respectând „proporția de aur“. În plus, există acele sobe cu totul speciale și rare care despart camera de iatac și în felul acesta înțelegem și noi acum ce înseamnă celebrul iatac pe care îl cunoaștem din basme, dar nu prea știam ce înseamnă. Iatacul este o încăpere foarte mică în care se doarme, care este ascunsă după o sobă, care are rol de încălzire, dar și de ușă, de trecere dintr-o cameră în cealaltă.

R.: Sunteți îndrăgostită de muzica lui Enescu?

R.Ș.: Sunt îndrăgostită de multe muzici: de muzica lui Liszt, a lui Beethoven și a lui Bach, doar că ei nu mai au nevoie, în plan universal, de nicio prezentare. Ei sunt cunoscuți la valoarea lor reală, în timp ce Enescu nu este cunoscut. De aceea cred că muzicienii români, în primul rând, ar trebui să facă mult mai multe pentru Enescu, așa cum fac cei maghiari pentru Bartok, cei ruși pentru compozitorii ruși...

R.: Există totuși un concurs și un festival Enescu.

R.Ș.: Este un lucru extraordinar, dar ar trebui ca Enescu să intre în repertoriul curent de concert, nu doar o dată la doi ani. Este un lucru extraordinar că tot mai mulți muzicieni străini se apropie de Enescu, dar ar fi și mai bine dacă mai mulți muzicieni români s-ar apropia de Enescu.

R.: De ce credeți că nu se întâmplă acest lucru?

R.Ș.: Pentru că Enescu este extrem de dificil, complex și are nevoie de foarte mult timp și de foarte multă știință, iar în zilele noastre oamenii nu mai au timp și preferă lucrurile care se învață mai repede, care sunt mai accesibile. Însă, din experiențele mele în străinătate, vă spun că și acel Enescu care poate părea dificil, dacă este cântat convingător și cum trebuie, așa cum cere el în partitură - pentru că el era precis și foarte acribic în notație -, convinge și scoală orice sală în picioare, chiar și un public care-l ascultă pentru prima dată.

Citește și:

„Biografia lui Enescu trebuie neapărat și urgent rescrisă”

Casa lui Enescu de la Mihăileni, subiect de dezbatere

„Oamenii Timpului“ au redeschis Cazinoul din Constanța



12
Pagina a fost generata in 0.2728 secunde