Politicienii maghiari bagă bățul prin gardul românilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Politicienii maghiari bagă bățul prin gardul românilor

Politică 08 Octombrie 2017 / 16:28 562 accesări
Deputatul Magyar Lóránd susţine că un stat nu îşi demonstrează puterea lăsând loc mentalităţii nedemne de secolul al XXI-lea.

Deputatul Magyar Lóránd susţine că un stat nu îşi demonstrează puterea lăsând loc mentalităţii nedemne de secolul al XXI-lea.

Deputaţii UDMR Magyar Lóránd şi Erdei István spun că un stat nu îşi demonstrează puterea acţionând împotriva minorităţilor sale, ca răspuns la decizia Camerei Deputaţilor de a respinge proiectul legii privind reducerea pragului de reprezentare de la 20% la 10% pentru folosirea limbii materne. „Pregătindu-ne de Centenarul din 2018, am propus dialog, dar ne-am izbit de zidul respingerii. Ne-am dorit ca numărul celor care pot folosi limba maghiară să fie cât mai mare în acele localităţi unde ponderea minorităţilor depăşeşte 10%, iar prin introducerea pragului alternativ ne-am dorit să dăm o mână de ajutor cetăţenilor de naţionalitate maghiară care trăiesc în acele localităţi unde ponderea nu depăşeşte 10%. Prin respingerea propunerilor de modificare a Legii nr. 215/2001, majoritatea română, de fapt, a respins dialogul cu minoritatea maghiară. Noi eram pregătiţi să căutăm împreună soluţii viabile şi bune pentru toată lumea, ca pragul de 20 % să se schimbe la 15 %”, au afirmat deputaţii UDMR, Magyar Lóránd şi Erdei D. István, potrivit unui comunicat transmis de UDMR. Erdei mai afirmă că în judeţul Satu Mare sunt trei localităţi unde numărul minorităţilor nu ajunge la 20 de procente; în Ardud, din cei 6.231 de locuitori, 1.092 sunt maghiari; în Medieşu Aurit, din cei 6.683 de locuitori, 1.007 sunt maghiari, iar în Doba, din 2.760 de locuitori, 537 sunt de etnie maghiară“. „Noi considerăm că aceşti cetăţeni au dreptul la folosirea limbii materne în relaţia cu instituţiile administrative, în toate instituţiile deconcentrate”, a mai declarat Erdei. Deputatul Magyar Lóránd susţine că un stat nu îşi demonstrează puterea lăsând loc mentalităţii nedemne de secolul al XXI-lea.

Taguri articol


12