Punct important smuls de Săgeata

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 21-a: ACS POLI TIMIŞOARA - SĂGEATA NĂVODARI 1-1

Punct important smuls de Săgeata

Sport 03 Martie 2014 / 00:00 608 accesări

Angrenată în bătălia pentru menţinerea în prima ligă la fotbal, Săgeata Năvodari a obţinut un punct extrem de important în fieful uneia dintre contracandidate, ACS Poli Timişoara, încheind la egalitate, 1-1, partida disputată sâmbătă, în etapa a 21-a a Ligii 1. Rezultatul înregistrat în oraşul de pe Bega este cu atât mai important cu cât echipa pregătită de Cătălin Anghel a evoluat timp de o oră în inferioritate numerică, după o decizie eronată a centralului Iulian Călin. Astfel, la un fault normal de joc comis de Silviu Pană asupra lui Popovici, în min. 31, arbitrul întâlnirii a scos cartonaşul roşu şi l-a trimis la cabine pe mijlocaşul năvodărean. Chiar şi aşa, Săgeata a continuat să domine întâlnirea, la fel cum făcuse şi în prima jumătate de oră, şi a deschis scorul în al doilea minut de prelungire al primei reprize, când L. Munteanu a reluat cu capul mingea trimisă din lovitură de colţ de către Vezan. La reluare, timişorenii au apăsat pe acceleraţie şi au restabilit egalitatea tot dintr-o fază fixă, în min. 56, când Şeroni a trimis imparabil cu capul în urma unei lovituri libere. Cu un sfert de oră înainte de final, gazdele au cerut lovitură de pedeapsă, Kneeshaw fiind împins clar de Panagopoulos, dar centralul a lăsat jocul să continue. Nemulţumit, antrenorul lui Poli, Aurel Şunda, a protestat vehement şi a fost trimis în tribune de către Iulian Călin. Cea mai mare ocazie din repriza secundă le-a aparţinut năvodărenilor, în min. 80, când Chiacu, scăpat singur, l-a luat la ţintă pe Nuno Claro şi a ratat şansa de a aduce trei puncte de aur pentru Săgeata.

„Eu vreau să văd jumătatea plină a paharului, şi anume, faptul că am obţinut un punct. Sigur, partida ar fi putut avea altă desfăşurare dacă nu am fi jucat inferioritate numerică timp de o oră”, a spus antrenorul principal al formaţiei de pe litoral, Cătălin Anghel.

Au evoluat pentru Săgeata: Panagopoulos - Navarro, Fl. Popa, L. Munteanu, Lopez - Johnson, S. Pană - Fl. Achim (72 Chiacu), Vezan (90 Tigoianu), Deletic (73 Bărbulescu) - Guerra. Cartonaşe galbene: Deletic şi Tigoianu. Cartonaş roşu: S. Pană (min. 31).



12