Tratamente balneare la prețuri avantajoase!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La băi, în România

Tratamente balneare la prețuri avantajoase!

Turism 10 Ianuarie 2016 / 16:23 1347 accesări

Românii care doresc să își trateze problemele de sănătate în stațiunile balneare din țară pot profita de programele agențiilor de turism pentru această perioadă. Programele ”O săptămână de refacere în stațiunile balneare”, ”Decada balneară”, ”Hai la băi!” și ”Wellness balnear” cuprind pachete de servicii de cazare, masă și tratament în hoteluri de 2 și 3 stele, și chiar de 4 stele. Ofertele sunt disponibile tuturor turiștilor, dar în special pensionarilor, studenților, cât și persoanelor active, persoanelor cu venituri mai reduse, datorită tarifelor accesibile. Agenția de turism Icar Tours (icar.travel) propune pensionarilor următoarele oferte. Pentru ”O săptămână de refacere” în perioada 15 ianuarie - 31 martie, respectiv 6 nopți de cazare în cameră dublă cu micul dejun inclus și 2 proceduri pe zi, un turist plătește 330 de lei la un hotel de 2 stele și 360 de lei, la cel de 3 stele. Dacă varianta cu demipensiune vi se pare mai potrivită, veți plăti 470 de lei pe sejur la un hotel de 2 stele și 540 de lei la 3 stele. În programul ”Decada Balneară”, veți profita de 10 zile de sejur în pensiune completă, respectiv 9 nopți de cazare și minim 7 zile de tratament cu două proceduri pe zi, plătind 710 lei de persoană la un hotel de 2 stele și 830 de lei - la 3 stele. Pentru un sejur mai scurt, de doar 6 zile (5 nopți de cazare) puteți profita de programul ”Hai la băi!” ce include 5 zile de tratament - 2 proceduri pe zi. Pentru cazarea în regim de pensiune completă la un hotel de 2 stele, un turist plăteste 625 de lei, în timp ce la un hotel de 3 stele, sejurul costă 750 de lei. Programul ”Wellness Balnear” presupune 3 nopți de cazare, în care puteți profita de acces la piscine, saună și sală de sport, 2 proceduri de tip wellness (masaj sau ședință de întreținere facială/cosmetică), 2 zile demipensiune și o masă festivă. La un hotel de 3 stele, un turist plătește 625 de lei, în timp ce pentru cazarea la hoteluri de 4 stele, sejurul ”Wellness balnear” costă 650 de lei de persoană. Toate pachetele cuprind o consultație medicală la sosire, iar pensionarii au nevoie de recomandare medicală, card de sănătate sau copie a talonului de pensie. Pensionarii pot alege una din stațiunile Amara, Băile Herculane, Băile Tușnad, Băile Olănești, Buziaș, Călimănești - Căciulata, Covasna și altele. Pentru a profita de oferte trebuie să consultați ofertele agențiilor de turism.



12