Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 Iunie 2014 / 00:00 750 accesări

BALINT NU MAI ESTE ANTRENOR LA CS U. CRAIOVA

Antrenorul Gavril Balint şi conducerea CS Universitatea Craiova au ajuns la un acord amiabil pentru a înceta colaborarea, a anunţat, ieri, site-ul oficial al grupării oltene. „Conducerea Universităţii Craiova şi antrenorul Gabi Balint au decis, de comun acord, să nu mai continue colaborarea. Clubul Universitatea Craiova şi antrenorul Gabi Balint au hotărât, în termeni amiabili, să nu prelungească contractul. Gabi Balint a fost cooptat în proiectul renaşterii fotbalului oltean în martie 2014, preluând funcţia de antrenor principal al echipei mari. În cele 15 jocuri din campionat cu Gabi Balint pe banca tehnică, Universitatea a înregistrat 11 victorii, 2 egaluri şi 2 înfrângeri. Graţie acestor rezultate, obiectivul echipei - promovarea în prima ligă - a fost îndeplinit”, informează sursa citată. CSU Craiova va anunţa în zilele următoare numele noului antrenor principal al echipei.

ARLAUSKIS VA JUCA LA STEAUA BUCUREŞTI

Portarul echipei naţionale a Lituaniei, Giedrius Arlauskis, a semnat, ieri, un contract cu Steaua, aceasta urmând să-l înlocuiască pe Ciprian Tătăruşanu, plecat la AC Fiorentina, a anunţat campioana României pe pagina sa de Facebook. Arlauskis nu este la prima experienţă în fotbalul românesc, el activând, în trecut, la Unirea Urziceni, alături de care a câştigat titlul de campion în 2009 şi a participat în grupele Ligii Campionilor. Portarul lituanian va fi prezentat oficial într-o conferinţă de presă care va avea loc azi, de la ora 11.30, la stadionul „Steaua“. Arlauskis a declarat ieri, după ce a semnat contractul cu FC Steaua, că a fost foarte fericit în România în perioada în care a evoluat la Unirea Urziceni şi doreşte să trăiască din nou acest sentiment în ţara care este, pentru el, a doua casă, informează steauafc.com.

TĂTĂRUŞANU AR PUTEA AJUNGE LA SAMPDORIA

Clubul Fiorentina a anunţat, pe site-ul oficial, că a obţinut serviciile portarului Ciprian Tătăruşanu, care a jucat în ultimele sezoane la Steaua. „Tătăruşanu este jucătorul Fiorentinei. ACF Fiorentina anunţă că l-a achiziţionat pe fotbalistul Ciprian Tătăruşanu”, este ştirea postată de pe site-ul clubului italian. Portarul român s-a declarat încântat de noul său contract. „Abia aştept să încep această nouă experienţă profesională. Mi-am dorit Fiorentina datorită obiectivelor ambiţioase ale clubului. O echipă care joacă cu plăcere, fani înflăcăraţi care sunt uniţi cu echipa şi oraşul, unul dintre cele mai frumoase şi leagănul artei italiene”, a spus Tătăruşanu pentru violachannel.tv. Presa italiană a scris, luni, că Ciprian Tătăruşanu, la final de contract cu Steaua Bucureşti, urma să semneze pe cinci sezoane cu Fiorentina. În vârstă de 28 de ani, Tătăruşanu a evoluat la Steaua în perioada 2008-2014, după ce a jucat anterior la Gloria Bistriţa. Ieri, „Gazzetta dello Sport“ a scris că Tătăruşanu ar putea fi împrumutat de gruparea „viola“ la echipa Sampdoria Genova pentru sezonul 2014-2015. De asemenea, cotidianul genovez „Il Secolo XIX“ scrie că românul ar putea ajunge la Sampdoria şi îl numeşte pe Tătăruşanu un “apărător de penalty-uri”.

SOŢIA L-A CONVINS PE MOURINHO SĂ NU PREIA NAŢIONALA ANGLIEI ÎN 2007

Tehnicianul echipei Chelsea Londra, Jose Mourinho, a declarat că soţia sa, Matilde, l-a convins să refuze postul de selecţioner al reprezentativei Angliei în decembrie 2007. „A fost o decizie bună. Soţia mea a avut dreptate. Ea mi-a spus să refuz oferta. Nu sunt omul care să aştepte doi ani pentru a juca o competiţie importantă. Nu pot sta doi ani să joc cu San Marino şi Kazahstan. Elevii mei de la Chelsea, Lampard, Terry şi Cole, îmi tot spuneau să accept oferta, dar mi-am ascultat soţia şi bine am făcut”, a spus Mourinho, în vârstă de 51 de ani, care îşi încheiase în acel moment prima perioadă petrecută la Chelsea şi ar fi urmat să-l înlocuiască la naţionala Angliei pe Steve McLaren. În cele din urmă, Federaţia Engleză de Fotbal l-a numit în funcţia de selecţioner pe italianul Fabio Capello, iar Mourinho a ajuns la Internazionale Milano, unde a reuşit tripla campionat - Cupa Italiei - Liga Campionilor în 2010.

ŞIROKOV VA FI INDISPONIBIL ŞASE LUNI

Mijlocaşul formaţiei Zenit Sank Petersburg, Roman Şirokov, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la tendonul lui Ahile şi va fi indisponibil şase luni. Şirokov, împrumutat sezonul trecut de Zenit la FC Krasnodar, pentru şase luni, nu va reveni pe teren mai devreme de luna noiembrie. El nu va participa la CM 2014, fiind înlocuit în lotul de 23 de mijlocaşul Pavel Moghileveţ, de la Rubin Kazan.

JOE COLE VA JUCA LA ASTON VILLA

Mijlocaşul echipei West Ham United, Joe Cole, va semna un contract pe două sezoane cu formaţia Aston Villa, după ce a efectuat vizita medicală. El nu a jucat niciun meci ca titular pentru West Ham în anul 2014 şi vine la Aston Villa din postura de jucător liber de contract. Cole, în vârstă de 32 de ani, a mai evoluat în cariera sa la Chelsea Londra, FC Liverpool şi OSC Lille.

AC MILAN L-A ACHIZIŢIONAT DEFINITIV PE ANDREA POLI

Mijlocaşul Andrea Poli a fost achiziţionat definitiv de clubul AC Milan, după ce în sezonul trecut a jucat sub formă de împrumut de la Sampdoria Genova. În schimbul său, Milan l-a cedat definitiv la Sampdoria pe Bartosz Salomon. Andrea Poli a jucat 26 de meciuri pentru Milan în sezonul trecut din Serie A şi a marcat două goluri. Jucătorul în vârstă de 24 de ani a mai evoluat în cariera sa la Sassuolo şi Internazionale Milano.

BORUSSIA DORTMUND NU VREA SĂ SE DESPARTĂ DE REUS

Managerul clubului Borussia Dortmund, Michael Zorc, a declarat pentru cotidianul „Die Welt“ că Marco Reus, care lipseşte de la Campionatul Mondial din cauza unei accidentări, nu este de vânzare. „În primul rând, Marco Reus a spus că va juca sezonul viitor la Dortmund. În al doilea rând, o ofertă ar fi inutilă, deoarece nu intenţionăm să îl lăsăm pe Marco să plece”, a spus Zorc, făcând referire la zvonurile din Spania, unde se afirmă că FC Barcelona ar pregăti o ofertă de 35 de milioane de euro. Marco Reus a devenit indisponibil pentru turneul final din Brazilia din cauza unei rupturi parţiale de ligament la glezna stângă, suferită vineri, în amicalul Germania - Armenia 6-1. Reus va lipsi de pe teren timp şase sau şapte săptămâni.

ROSELL VA FI AUDIAT ÎN CAZUL NEYMAR

Fostul preşedinte al clubului FC Barcelona, Sandro Rosell, va fi audiat de un judecător la Madrid în data de 22 iulie şi nu 13 iunie, cum s-a anunţat iniţial, în dosarul unei plângeri pentru delict fiscal în cazul transferului jucătorului brazilian Neymar. Judecătorul Pablo Ruiz a amânat audierea deoarece avocatul lui Rosell are un alt proces în ziua respectivă. Clubul FC Barcelona are programată audierea tot în 22 iulie. Judecătorul s-a bazat în decizia de inculpare pe un raport al Fiscului care a evaluat valoarea sumelor neprimite de serviciile de impozite, legate de Neymar Da Silva, la 2,4 milioane de euro pentru 2011 şi 6,7 milioane pentru 2013. Raportul evocă şi o posibilă fraudă în 2014 de 2,6 milioane de euro. Rosell, care a demisionat în ianuarie, susţine că FC Barcelona a plătit 57 de milioane de euro pentru achiziţionarea lui Neymar. El a fost acuzat de un membru al clubului de deturnare, cel care l-a acuzat menţionând că membrii grupării nu ştiu destinaţia reală a banilor de transfer. Rosell fusese ales la conducerea FC Barcelona în 2010. Neymar a semnat pentru cinci sezoane cu FC Barcelona, în mai 2013. În noiembrie 2011, clubul catalan şi jucătorul lui Santos au semnat un prim contract, care stabilea, conform dosarului procurorului, „angajamentul din partea FCB să-l aducă pe Neymar în 2014”. Înlocuitorul lui Rosell, Josep Maria Bartomeu, a anunţat apoi că Neymar a fost achiziţionat pentru 57,1 milioane de euro. Clubul a cifrat la 86,2 milioane de euro cheltuielile legate de venirea lui Neymar în 2013 şi altele efectuate cu ocazia operaţiunii.

NEWCASTLE L-A ACHIZIŢIONAT PE MIJLOCAŞUL COLBACK

Mijlocaşul englez Jack Colback a semnat un contract pe cinci sezoane cu formaţia Newcastle United, după ce a refuzat să-şi prelungească înţelegerea cu echipa Sunderland. „Nu puteam rata o astfel de oportunitate. Cel mai frumos lucru pentru un fan este să joace la echipa pe care o are în inimă. Eu am această şansă acum”, a declarat Colback, suporter declarat al celor de la Newcastle. Jack Colback, în vârstă de 24 de ani, a fost legitimat de Sunderland în urmă cu zece ani.

DUFF A SEMNAT UN CONTRACT PE UN SEZON CU MELBOURNE CITY

Fostul jucător al echipei Chelsea, Damien Duff, în vârstă de 35 de ani, a semnat un contract pe un sezon cu gruparea australiană Melbourne City, informează BBC. Damien Duff, cu 100 de selecţii în naţionala Irlandei, a evoluat în sezonul trecut la Fulham, formaţie care a retrogradat în a doua ligă engleză. „Suntem foarte încântaţi să avem un jucător care are calităţile şi experienţa lui Damien”, a declarat John Van’t Schip, antrenorul olandez al echipei Melbourne City. Duff va juca la Melbourne City alături de David Villa, care va evolua sub formă de împrumut de la New York City.



12