10 miliarde de euro, dispăruţi din bănci! Belgia trebuie să răspundă în faţa UE!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

10 miliarde de euro, dispăruţi din bănci! Belgia trebuie să răspundă în faţa UE!

Externe 08 Martie 2018 / 17:09 610 accesări

Peste 10 miliarde de euro, bani ai apropiaţilor fostului dictator libian Muammar Gaddafi, blocaţi în Belgia din ordinul ONU, au dispărut! Banii se aflau în conturi deschise la Euroclear Bank din Belgia de către Arab Banking Corporation din Bahrain şi HSBC Securities Services pentru entităţile Libyan Investment Authority (LIA) şi filiala acesteia, Libyan Foreign Investment Company (LAFICO). Pe 29 noiembrie 2013 în acele conturi erau circa 16,2 miliarde de euro, din care la finele anului 2017 mai rămăseseră mai puţin de 5 miliarde. Conform cotidianului menţionat, autorităţile belgiene nu au aprobat nicio operaţiune cu aceşti bani, blocaţi în anul 2011 de către Consiliul de Securitate al ONU şi care ar fi trebuit păstraţi pentru proiectele de reconstrucţie a Libiei. În plus, autorităţile belgiene şi-au dat seama de dispariţia banilor abia în toamna anului 2017. Când au constatat că banii s-au evaporat, au crezut că fondurile erau imobilizate de către bancă, întrucât aceasta a refuzat să le transfere Organului de verificare şi confiscare a activelor (OCSC). Dacă dispariţia acestor bani se va confirma, atunci Belgia ar risca să fie acuzată de încălcarea directivelor Uniunii Europene şi cazul ar putea ajunge în atenţia Curţii de Justiţie a UE (CJUE), întrucât, în urma deciziei ONU, statul belgian avea obligaţia să garanteze că respectivele conturi rămân blocate. Şi banca Euroclear Bank, unde erau depuşi acei bani - şi care încă nu a comentat informaţia - ar putea în acest caz să fie vizată de acţiuni legale, mai scrie cotidianul Le Vif, preluat deAgerpres.

Taguri articol


12