1.089 lei - venit mediu pe lună în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Europa, venim!

1.089 lei - venit mediu pe lună în România

Economie 07 Octombrie 2016 / 15:01 449 accesări
Câștigul lunar mediu al unei gospodării este de 2.889 lei, sumă din care aproape 85% reprezintă cheltuieli

Câștigul lunar mediu al unei gospodării este de 2.889 lei, sumă din care aproape 85% reprezintă cheltuieli

Veniturile lunare medii ale populației s-au cifrat, în trimestrul II din 2016, la 2.889 lei pe gospodărie şi 1.089 lei pe persoană, în timp ce cheltuielile au acaparat 84,7% din venit, ridicându-se la circa 2.446 lei pe lună, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică (INS). Salariile au format cea mai importantă sursă de venituri (58,3% din total). Au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (22,5%), cele din agricultură (3,2%), cele din activităţi neagricole independente (2,2%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniu (1,5%). O pondere importantă deţin şi veniturile în natură (11,0%); este vorba, în principal, de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (9,7%). În ceea ce privește cheltuielile, cea mai mare parte din bani a mers în consumul de bunuri alimentare, nealimentare și servicii (70,3%); urmează plata impozitelor, contribuţiilor și cotizaţiilor (20,3%) şi acoperirea nevoilor legate de producţia gospodăriei (4,6%). Potrivit INS, produsele alimentare şi băuturile nealcoolice reprezintă 38,1% din consumul gospodăriilor.

Taguri articol


12