15 milioane de lei, pentru construcția unui spital de copii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la Ministerul Sănătății

15 milioane de lei, pentru construcția unui spital de copii!

Sănătate 17 Ianuarie 2019 / 16:54 4883 accesări

Ministerul Sănătății a anunțat, la început de an, câteva proiecte pe care le are în derulare. Ministrul Sorina Pintea s-a aflat la Timișoara, unde, împreună cu managerii unităților sanitare din județul Timiș și autoritățile locale din Timișoara au stabilit următorii pași care să conducă la creșterea calității seviciilor medicale din județ. O contribuție esențială în acest sens o va avea și construcția spitalului regional în Timișoara. “Se vor realiza opt astfel de unităţi medicale în țară: trei, din fonduri europene, iar cinci, prin parteneriate public-private. La Timişoara, spitalul regional va fi realizat printr-un astfel de parteneriat. „Cred că este soluţia cea mai bună. Oricum, aceste opt spitale se vor construi, primii paşi s-au făcut deja. Asta nu înseamnă că, dacă facem spital regional, nu mai trebuie să dotăm şi să întărim ce avem acum”.

În cadrul acestei vizite, la sediul CJ Timiș, Sorina Pintea împreuna cu președintele CJ Timiș, Marius Dobra și Bianca Gavriliță, membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, au avut o întalnire cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Casei Județene de Asigurări, managerii de spitale din județ și reprezentanți ai Serviciului Județean de Ambulanță.

„A fost o discuție sinceră și constructivă în care fiecare manager de spital a punctat problemele cu care se confruntă și am căutat împreună soluții pentru a le rezolva. Managerilor de spitale orășenești le-am cerut să gândească o structură flexibilă a unităților sanitare pe care aceștia le conduc, adaptate la nevoile de servicii medicale din orașul lor”, a declarat Sorina Pintea.

Vizita a continuat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Branzeu din Timișoara. În urma discuțiilor cu managerul spitalului și șeful secței de chirurgie plastică, ministrul Sănătății a declarat că livrarea de echipamente pentru dotarea Centrului de mari arși din acest spital va continua în lunile următoare, astfel încât se estimează că ar fi posibil ca acest centru să fie funcțional în luna mai.

De asemenea, în urma acestei vizite, ministrul Sănătății a decis extinderea protocolului de colaborare dintre Ministerul Sănătății și Clinicile San Donato din Italia și la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, astfel încât să poată fi realizate aici intervenții pe cord la copii, prin tehnici chirurgicale de ultimă oră.

După ce a vizitat Spitalul de copii Luis Țurcanu, unde a discutat cu managerul unității sanitare și personalul medical, ministrul Sănătății a vizitat noul corp al Spitalului de Copii din Timişoara, care va fi realizat de Ministerul Sănătății în parteneriat cu autoritățile locale. Sorina Pintea a informat primarul orașului că Ministerul Sănătății va contribui cu suma de 15 milioane de lei pentru acest proiect și a solicitat ca municipalitatea să acopere diferența de 7 milioane de lei, suma necesară pentru ca noul spital să fie finalizat în acest an.

“Am ținut foarte mult să vin aici pentru că Centrul Universitar Timișoara este un punct de referință în sistemul sanitar din România. Sunt aici medici renumiți cu care mă sfatuiesc deseori în elaborarea programelor de sănătate și a noilor strategii“, a declarat demnitarul.



12