1.750 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

1.750 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

Eveniment 01 Martie 2024 / 12:13 712 accesări

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au scos din lacul Leahova 1750 metri de plase mono-filament cu o captură de 243 kilograme de pește.

În ziua de 29.02.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care, pe lacul Leahova, au descoperit în apă mai multe plase cu captură de pește în ele.

În urma verificărilor suplimentare s-a constatat faptul că lungimea totală a plaselor din mono-filament este de 1750 metri și cantitatea de pește este de 243 kg, diferite specii.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de utilizare de plase mono-filament și pescuit în perioada de prohibiție (zonă strict protejată), desfășurând activități specifice pentru identificarea autorilor.



Ştiri recomandate

12