A făcut atac cerebral în timp ce conducea o autospecială

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A făcut atac cerebral în timp ce conducea o autospecială

Eveniment 05 Martie 2018 / 15:23 607 accesări

Unui subofiţer al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, aflat luni în timpul serviciului, i s-a făcut brusc rău în timp ce conducea o autospecială, în zona centrală a municipiului Baia Mare, fiind transportat în stare gravă la spitalul judeţean. Comenzile autospecialei au fost preluate imediat de colegul de echipaj care se afla în dreapta conducătorului auto. Situaţia a fost anunţată la 112, iar o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Maramureş l-a preluat pe jandarm şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare. Managerul SJA Maramureş, Ligia Micle, a precizat, pentru AGERPRES, că bărbatului în vârstă de 39 de ani, aflat la volanul maşinii aparţinând IJJ a fost resuscitat, apoi preluat şi se află sub îngrijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Baia Mare. Bărbatul a făcut un accident vascular cerebral şi se află în stare gravă, a spus Micle.



12