A încetat din viaţă un reputat regizor britanic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A încetat din viaţă un reputat regizor britanic

Monden 24 Noiembrie 2018 / 10:03 3119 accesări

Reputatul regizor britanic Nicolas Roeg, cunoscut pentru peliculele ''The Man Who Fell To Earth'' (1976) şi ''Don't Look Now'' (1973), a decedat la vârsta de 90 de ani, informează sâmbătă Press Association. Potrivit fiului cineastului, Nicolas Roeg Junior, regizorul a încetat din viaţă vineri seară. "A fost un tată în adevăratul sens al cuvântului", a spus acesta. ''Împlinise 90 de ani în august", a mai spus fiul regizorului.

Din filmografia cineastului fac parte: ''Don't Look Now'' (1973), o adaptare după o povestire de Daphne du Maurier, cu Julie Christie şi Donald Sutherland în rolurile principale, şi pelicula SF ''The Man Who Fell To Earth'' (1976), în care legendarul cântăreţ David Bowie interpretează rolul unei extraterestru. Roeg a mai regizat ''Performance'' (1970), cu Mick Jagger, şi ''Walkabout'' (1971), în care joacă Jenny Agutter. Ultimul film important al cineastului britanic a fost ''The Witches'' (1990), cu Angelica Houston în rolul principal.

Taguri articol


12