Acasă la Dumnezeu, cu părintele Marius Moșteanu (III)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cadou de suflet, în prag de Crăciun

Acasă la Dumnezeu, cu părintele Marius Moșteanu (III)

Religie 21 Decembrie 2016 / 07:00 12927 accesări

În exclusivitate pentru ziarul ”Telegraf”, dar pentru toți cititorii, oriunde s-ar afla, preotul paroh al Bisericii „Sf. Nicolae Vechi“, din Constanța, părintele Marius Moșteanu, a avut minunata îngăduință de a dărui o rază de soare sufletelor noastre, pentru a ne face iarna mai ușoară și mai plină de bucuria apropierii de Dumnezeu. Amplul interviu acordat de părintele Marius Moșneanu vă va fi prezentat în viitoarele ediții consecutive ale cotidianului nostru, până la Crăciun. Astăzi, partea a III-a.

Duhovnicia ușurează, nu încarcă: 36 de ore de spovedit neîntrerupt

Rep.: Poate puțini conștientizează importanța, dar mai ales binecuvântarea unui duhovnic văzător cu duhul.

Pr. M.M.: Această idee poate să fie și o mare capcană. Duhovnicul este îmbrăcat cu calitățile pe care cel care vine să se spovedească, fiul duhovnicesc, le transmite. De exemplu, dacă un duhovnic este văzut bine, cu siguranță că sfatul lui va fi ținut și va avea efecte sută la sută, dar îndoiala fiului duhovnicesc poate face din orice mare duhovnic un om mic, pentru că discuția duhovnicească are două capete: un receptor și un emițător. Dacă unul dintre aceste capete nu funcționează, calitatea și efectul conversației vor fi pe măsura calității celor doi.

Rep.: Îndrăznesc să merg mai departe. Din ce am auzit, sunt foarte puțini duhovnici văzători cu duhul.

Pr. M.M.: Da, este un dar, este o harismă...

Rep: Ați venit în întâmpinarea întrebării mele. Deci, este un har care se dobândește.

Pr. M.M.: Da, este un har care se șlefuiește, dar trebuie să ai și ce să șlefuiești, la un moment dat nu poți să faci din nimic decât tot nimic, dar dacă preocuparea există, atunci harul se șlefuiește.

Rep: Câți din cei care vă trec pragul realizează binecuvântarea de a vă avea aproape și de a vă avea ca îndrumător?

Pr. M.M.: Toți cei care îmi trec pragul cu gândul că autoritatea duhovnicească este o realitate beneficiază, să zic, de randamentul maxim al întâlnirii noastre. Mai sunt însă și oameni care vin din curiozitate sau trimiși de altcineva, la recomandarea cuiva. Aceștia vor să se convingă de unii singuri și cu siguranță că în două-trei întâlniri își dau seama de beneficiul pe care îl are binecuvântarea duhovnicească. Binecuvântarea duhovnicească este o realitate, este o mare ușurare să știi că, dacă faci ceva, faci ca ascultare, îți va fi mult mai ușor să îndeplinești, îți va fi mult mai ușor să urmărești niște realizări, pentru că nu ești implicat pătimaș în a trebui să faci lucrul respectiv și atunci îți iese de fiecare dată.

Rep.: Cred că este ceva solicitant din toate punctele de vedere, pentru că, practic, vă încărcați atât cu bucuriile, cât și cu nemulțumirile, fricile și celelalte probleme ale enoriașilor.

Pr. M.M.: Nemulțumirile, fricile și toate celelalte lucruri care ar speria pe cineva care gândește că duhovnicia este o mărturie pe care trebuie să o dai înaintea lui Dumnezeu. Dar eu spun că duhovnicia ușurează, nu încarcă. Eu îmi extrag chiar și emoțiile din emoțiile celor care sunt lângă mine. Îmi extrag explicațiile pentru anumite comportamente din ceea ce învăț de la ceilalți. Îmi pegătesc predicile și cuvântările ca să răspundă la ceea ce simt de la ceilalți. De fapt, duhovnicul nu este altceva decât un elev silitor, care învață din experiențele de viață ale fiilor duhovnicești, ca la rândul său să le transmită mai departe, sub o formă experimentată a unor lucruri deja trăite. Nu am simțit niciodată apăsătoare spovedania unora sau a altora, chiar dacă mi-am petrecut de câteva ori în viața mea și 36 de ore la spovedit, neîntrerupt. Este o eliberare, este o împreună mulțumire lui Dumnezeu că ne face să comunicăm pentru că de fapt, adevărata stare duhovnicească este aceea în care nu știi cine este duhovnicul și cine este fiul duhovnicesc, pentru că cei doi trebuie să ajungă la un nivel de sinceritate la care să nu mai știi cine întreabă și cine răspunde. De aici, probabil, conștiința mea care mă ușurează ca duhovnic, nu mă încarcă nicidecum.

Familia preotului, într-o casă cu pereți de sticlă

Rep.: Aveți o familie foarte frumoasă. Cum sunteți ca soț, ca tată, ca bunic, ca și copil?

Pr. M.M.: Eu am învățat la Seminar că familia preotului se va desfășura într-o casă cu pereți de sticlă. Tot ceea ce am făcut din acel moment în care am învățat lucrul acesta am făcut în acest sens. De exemplu, când era o mare nebunie cu aceste teorii ale conspirației, cu Big Brother și așa mai departe, stăteam așa, nedumerit, și nu puteam să am niciun răspuns la întrebarea de ce se teme omul că vede celălalt ce face el. Oare Dumnezeu nu vede mereu ce facem noi? Așa am construit și viața de familie, totul este la vedere, mi-a dat Dumnezeu o familie frumoasă și o latură extinsă a ei, pentru că, iată, ne pregătim acum pentru a 28-a pereche de fini de cununie și asta înseamnă că ducem mai departe un mod de viață. Familia mea este un mod de viață pentru care m-am străduit să implementez, să spun așa, tot ceea ce am învățat la școală, tot ce trăiesc, pentru că a avea o familie frumoasă pornește de la a avea gânduri frumoase, de la a te strădui să fii frumos, de la a pune accentul numai pe emoțiile plăcute, emoțiile pozitive și restul sunt efecte. Restul sunt efecte exact ca efectul faptului că, dacă ai o grădină și te îngrijești de ea, va atrage privirile celorlalți, dacă nu te îngrijești de ea, bineînțeles că vei fi foarte ocolit de ceilalți. Se spune că familia este întotdeauna un efect al trăirii și m-am bucurat că Dumnezeu mi-a dat chiar mai mult decât credeam eu la început că puteam să realizez și mi-a mulțumit Dumnezeu, probabil, mi-a răsplătit strădania cu care sincer am crezut că fac bine ceea ce fac.

Rep: Reușiți să petreceți timp, să mergeți în vacanțe și cât din vacanță este strict destinată relaxării?

Pr. M.M.: Vacanța este în preajma familiei, cu familia. În vacanță, însă, am același mod de viață, mai răspund cam o oră pe zi la mesajele pe care le primesc, mai reglez anumite lucruri pe care trebuie să le reglez vizavi de parohie, pentru că niciodată nu pot să zic că dacă mi-am luat vacanță șterg totul, nu. Mi-aduc aminte de părintele Arsenie și chiar zilele trecute mă gândeam când va veni vremea, două luni pe an să am vacanță. Părintele Arsenie pleca întotdeauna după Bobotează, după Sfântul Ion, până pe 10 februarie, deci o lună în ianuarie și de la 1 octombrie până la 30 octombrie era plecat. Și zicea: ”Tată, acesta nu este un concediu de funcționar. Este un concediu că nu pot să îl numesc altfel, nu mă vede lumea aici, dar este o perioadă pe care o folosesc și pentru mine, dar mai ales pentru cei la care mă voi întoarce cu forțe proaspete. Cu siguranță că este o dorință de-a mea de a împlini vârsta, în primul rând să ajung și eu la vârsta de 98 de ani, la care să îmi permit două luni pe an în care să mă relaxez pentru ceilalți. Pentru că, dacă mă vede cineva obosit, cu siguranță că nu îi va fi atât de comod să își descarce sufletul, față de cazul când m-ar vedea foarte proaspăt, foarte energic, când ar spune că poate da până la capăt, pentru că omul ăsta poate să ducă. Nu vreau să fiu compătimit, pentru că în momentul în care un om este compătimit nu mai poate să răspundă la solicitările pe care celălalt i le propune.

(va urma)

Citește și:

Acasă la Dumnezeu, cu părintele Marius Moșteanu (I)

Acasă la Dumnezeu, cu părintele Marius Moșteanu (II)



12