Accident la Vama Veche între un autocar şi un autoturism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident la Vama Veche între un autocar şi un autoturism

Eveniment 16 Februarie 2024 / 21:34 693 accesări
Foto: ISU

Foto: ISU "Dobrogea"

Un accident rutier a avut loc aproape de punctul de trecere a frontierei Vama Veche, lângă 2 Mai, unde un autoturism și un autocar s-au ciocnit.

Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat în cazul accidentului, în care au fost implicate un autocar cu 24 de pasageri şi un autoturism, trei persoane fiind transportate la spital, a anunţatISU"Dobrogea".

Conform ISU, în urma coliziunii între cele două autovehicule, trei persoane din autoturism, una fiind un minor de 11 ani, au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale suplimentare de specialitate, după ce primele îngrijiri li s-au acordat de echipajele medicale sosite la faţa locului.

În autocar se aflau 24 de pasageri, dintre care trei minori. În urma efectuării triajului pasagerilor din autocar a reieşit că niciunul dintre aceştia nu necesită îngrijiri medicale.

"Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la faţa locului au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială dedescarcerare, două autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, o unitate de terapie intensivă mobilă şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul forţelor din teren au fost alocate şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă", a declarat, presei, purtătorul de cuvânt al ISU "Dobrogea", Anamaria Stoica.



Ştiri recomandate

12