Acțiune de donare de sânge la Parohia „Schitu“. Vezi când și ce trebuie să faci!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acțiune de donare de sânge la Parohia „Schitu“. Vezi când și ce trebuie să faci!
Sănătate 12 Septembrie 2018 / 18:08 166 accesări 0 comentarii

În județul Constanța, colectele mobile de sânge continuă, cererile din partea spitalelor fiind mare. Astfel, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța și Parohia ”Schitu” organizează duminică, 16 septembrie, între orele 08.30 și 13.30, o acțiune de donare de sânge. Astfel, cine dorește să ajute, este așteptat la Parohia ”Schitu”, din localitatea Schitu, comuna Costinești, cu un act de identitate valabil.

CINE POATE DONA/BENEFICII!

Specialiștii CRTS au anunțat cine poate dona sânge, dar și care sunt beneficiile. Pot dona sânge persoane cu vârstă cuprinsă între 18 și 65 ani (pentru prima donare 18-60 de ani, în funcţie de evaluarea medicală), cu greutatea peste 50 kg (în funcţie de înălţime, constituţie), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecţie HIV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă etc. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu boli de inimă, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge. Cu 3 zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice! În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor (sandwich-uri, fructe, lactate) şi minimum 500 ml de lichide. Intervalul minim între 2 donări este de 2 luni, iar numărul maxim de donări/an: 4 pentru femei, 5 pentru bărbaţi (în funcţie de evaluarea medicală). Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază, la cerere, de: 7 tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariaţi, elevi, studenţi şi militari; decontarea cheltuielilor de transport în comun, în ziua donării, între localitatea de domiciliu/reşedinţa înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde se efectuează donarea de sânge; reducere 50% la transportul în comun pentru donatorii cu domiciliul/reşedinţa în oraşul Constanţa, pentru o perioadă de o lună.

Loading...
loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2433 secunde